12.4 C
Sibiu
marți, aprilie 22, 2025

Medieșeanca Ancuța Ibășfălean, cea mai mare notă la Titularizare: „Am muncit mult! În ultimele trei luni m-am dedicat 100% învățatului!”

Cele mai citite

Ancuța Ibășfălean a obținut cea mai mare notă la examenul de Titularizare, în județul Sibiu, respectiv 9.80. Spune că în spatele acestui rezultat stă multă muncă. În ultimele trei luni, s-a dedicat 100% învățatului, lăsându-și soțul să se ocupe de casă, masă, dar și de cele două fete pe care le au împreună.
Ancuța a fost, timp de patru ani, educator la Grădinița cu program prelungit „Rază de Soare” din Mediaș, și mărturisește că dragostea pentru copii a venit odată cu activitatea ei ca voluntar în cadrul Asociației Crucea Roșie din Mediaș.
Înainte de a ajunge la catedră, a lucrat ca asistent manager la o firmă din Mediaș.
De patru ani la catedră
Ancuța are 37 de ani și a absolvit Facultatea de Învățământ Primar și Preșcolar din cadrul Universtității „Alna Mater” din Sibiu și, încă din primul an de studiu, a activat ca educator la grădiniță.
„Am intrat în învățământ de dragul copiilor. Sunt voluntar activ la Crucea Roșie Mediaș. Am ieșit mult pe teren, am văzut neputință și sărăcie și m-am atașat mult de copii”, spune Ancuța Ibășfălean, mamă a două fetițe, de 6, respectiv 9 ani.
Din toamnă, nu se va mai întoarce la catedra Grădiniței „Rază de Soare” din Mediaș, pentru că nu sunt posturi titularizabile scoase la concurs.
„Am fost patru ani aici. O să fiu nevoită să plec la o altă grădiniță din Mediaș. Vreau să le mulțumesc tuturor colegilor care m-au susținut și m-au învățat din experiența lor, în toată această perioadă. Am fost, împreună, o echipă faină. Îmi va fi tare greu să nu am copiii din anii anteriori lângă mine. În cartier, când îi văd, mă apucă plânsul când știu că din toamnă nu voi fi cu ei”, spune Ancuța Ibășfălean.
Despre rezultatul obținut la examenul de Titularizare, spune că este unul neașteptat: „Nu îmi vine să cred! Nu m-am așteptat la un asemenea rezultat, dar asta nu înseamnă că nu am sperat. Am muncit. De trei luni de zile soțul meu se ocupă de casă, masă și fete, fiindcă eu m-am dedicat 100% învățatului”.
Ancuța sărbătorește rezultatul alături de colegele de la Grădinița „Rază de Soare” din Mediaș. „Sunt la mine în sufragerie! Toate suntem fericite!”, conchide aceasta.

Publicitate
Ultimele știri

Pierderi grele pentru FC Hermannstadt. Doi dintre cei mai buni fotbaliști vor pleca la finalul sezonului

Claudiu Rotar, fonanțatorul FC Hermannstadt, a anunțat că Ianis Stoica va părăsi formația sibiană la finalul acestui sezon.Fotbalistul va...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect