2.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Reîncep atelierele de creație pentru copii, la Teatrul Gong

Cele mai citite

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă miercuri, 5 septembrie, de la ora 18:00, primul atelier de creație pentru copii din stagiunea 2018 – 2019.
„Ghiozdănele fericite” deschide cortina Teatrului „Gong” din Sibiu printr-o invitație în atelierul de croitorie, coordonat de Claudia Benchea. Cei mici își vor confecționa propriile săculețe pentru grădiniță sau școală, pe care le vor personaliza așa cum își doresc. Folosind tehnici simple de tăiere, lipire și aplicare, cei mici vor fi provocați să își dezvolte tehnicile de lucru manual, dar și imaginația. Atelierul va fi reluat miercuri, 12 septembrie, tot de la ora 18:00.
Diana Ribana revine cu seria „Atelierelor de creat povești” sâmbătă, 8 septembrie, de la orele 10:00 și 12:00. Acest modul special îi aduce pe cei mici în dialog despre spectacolele și eroii lor preferați, dar și despre aventurile din vacanța de vară. Pornind de la acest pretext, micii meșteri vor picta căni de ceramică care să recompună poveștile lor sub formă de suvenir.
Seria workshop-urilor din luna septembrie continuă cu „Atelierele de Meșterilit” coordonate de Aurelia Călinescu, sâmbătă, 15 și 22 septembrie, de la orele 10:00 și 12:00, urmând ca joi, 27 septembrie, de la ora 17:00, cei mici să descopere culisele teatrului printr-un atelier în limba germană coordonat de Sandi Rusu.
Fiecare atelier are o durată de aproximativ o oră și treizeci de minute, iar o grupă este formată din maxim doisprezece copii cu vârsta între 6 și 10 ani. La finalul proiectului copiii păstrează toate obiectele create în cadrul atelierelor.
Accesul acestora se face pe baza tichetelor rezervate la sediul teatrului, de miercuri până vineri între orele 11:00 – 18:00, sâmbăta între orele 10:00 – 18:00, iar duminica de la 10:00 la 14:00 sau prin email la [email protected]. Prețul unui tichet este de 14 lei, asigură accesul la atelier o singur dată și include toate materialele necesare.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Cea mai mică inimă artificială din lume, creată de studenţii români, premiată la o competiție globală

Un grup de studenţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi a dezvoltat cea...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect