FOTO – Separatoarele sensurilor de circulație de pe tronsonul Piața Unirii – Andrei Șaguna – Morilor vor fi reamenajate

spot_img
Cele mai citite

Primăria Sibiu a contractat reamenajarea separatoarelor de benzi de circulație din zona sensului giratoriu din Piața Uniri, de pe strada Andrei Șaguna și de pe panta Morilor. În prezent acestea sunt marcate doar cu elemente de beton, funcționale, dar inestetice.
Contractul a fost semnat cu firma Terra Building la o valoare de 500.000 de lei și va consta în îndepărtarea elementelor de beton și reamenajarea cu borduri de piatră naturală și zone verzi. În interiorul acestor insule vor fi amplasate calupuri de piatră naturală și pământ vegetal în care vor fi plantate flori și arbuști care se pretează acestei zone pentru a nu obtura vizibilitatea în trafic. Pe panta Morilor se vor folosi elemente de delimitare din piatră, așezate estetic.
Lucrările au început în toate cele trei zone, termenul de finalizare pentru întregul proiect fiind sfârșitul lunii septembrie. Dat fiind faptul că acestea se desfășoară în interiorul insulei delimitate cu elemente din beton, traficul în zonă va fi afectat într-o mică măsură, dar șoferii sunt rugați să circule cu atenție sporită.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Rășinariul decide duminică la referendum. Europarlamentarul Dan Barna cheamă oamenii la vot și aruncă în joc o hârtie de la Bruxelles

Locuitorii din Rășinari sunt chemați duminică la referendumul privind proiectul de exploatare din Valea Dobra – Săliște. Europarlamentarul USR...

Știri pe același subiect