2.9 C
Sibiu
sâmbătă, noiembrie 30, 2024

Constantin Chiriac, prezent la Paris pentru seara aniversară dedicată lui George Banu

Cele mai citite

Cunoscutul critic de teatru român George Banu, care a împlinit anul acesta vârsta de 75 de ani, este celebrat la Paris, în această seară, în cadrul unui eveniment organizat de Ambasada României în Franța. La eveniment este invitat și Constantin Chiriac, Directorul Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și Președinte al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, care va susține recitalul „Scrisorile lui Creangă către Eminescu”.
Pe perioada vizitei la Paris, Constantin Chiriac va avea întâlniri de lucru cu reprezentanții celor mai importante instituții de cultură din Paris, pentru o analiză a proiectelor aflate în derulare și totodată pentru perfectarea proiectelor viitoare.
George Banu, o viață dedicată teatrului
Critic şi om de teatru, născut în România şi stabilit la Paris din 1973, a studiat la Academia de Teatru și Film București, fiind coleg de generaţie cu regizorul Andrei Șerban. Profesor la I.E.T. (Institut d’Études Théâtrales), la Universitatea Paris III, Sorbonne Nouvelle de la Paris şi la Facultatea de Studii Teatrale de la Universitatea Louvain la Neuve din Belgia.
În 1981, publică volumul de referință Costumul de teatru și cartea Brecht ou le petit contre le grand, care va primi Premiul Criticii dramatice pentru cea mai bună carte de teatru a anului. În 1990, împreună cu Michelle Kokosowski, creează Academia Experimentală de Teatru din Paris, pe care o conduce până în 2001. Este secretar general (1985-1992), preşedinte (1994-2000), apoi președinte de onoare al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru, membru UNITER, Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” București și Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi europene.
Printre premiile care i s-au decernat de-a lungul timpului menționăm: Premiul pentru cea mai bună carte de teatru în Franţa de trei ori; Premiul de Onoare al AICT – secția română în cadrul Galei UNITER, 2012; Premiul Special al Festivalului Shakespeare 2012 oferit de Rotary Craiova Probitas și Rotary Craiova. Este membru de onoare al Academiei Române din 2013, co-director al revistei Alternatives théâtrales de la Bruxelles şi director al colecţiei Le temps du Théâtre la editura Actes Sud din Franţa. Cărțile sale au fost publicate în Franța și traduse în numeroase limbi. A scris o trilogie despre legăturile dintre teatru și pictură: Le Rideau, L’Homme de dos și Nocturnes.
George Banu are o stea pe Aleea Celebrităților de la Sibiu
Inaugurată în cadrul ediției din anul 2013 a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, Aleea Celebrităților este singura de gen din lume comparabilă cu Hollywood Walk of Fame. George Banu a primit o stea pe Aleea Celebritatilor de la Sibiu în anul 2013.
„Preşedinte de onoare şi preşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, Director Artistic al Academiei Experimentale de Teatru de la Paris, preşedinte al Premiului Europa pentru Teatru, Secretar General al Uniunii Teatrelor Europene, academician şi profesor universitar la Sorbona, George Banu a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor pentru contribuţia remarcabilă la dezvoltarea teatrului european, în ultimii 40 de ani, a cercetării teatrale, a festivalurilor şi evenimentelor culturale, a academismului în Europa şi în lume”, a precizat Constantin Chiriac, Președinte al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

Publicitate
Ultimele știri

VIDEO: Căderi de stânci pe Valea Oltului. Circulația a fost reluată sâmbătă dimineața la ora 4.30

Circulația pe Valea Oltului a fost reluată sâmbătă dimineața în jurul orei 4.30, după ce mai multe stânci căzute...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect