7.4 C
Sibiu
marți, noiembrie 11, 2025

Primarul Mediașului: Voi participa la referendum și voi vota DA pentru familia tradițională

Cele mai citite

Primarul Mediașului, Gheorghe Roman, va participa la referendumul pentru redefinirea familiei și va vota DA. Edilul șef al municipiului Mediaș a făcut această precizare la finalul unei întâlniri care a avut loc la sediul municipalității medieșene pe tema participării la referendumul pentru familie. Alături de conducerea Primăriei au participat reprezentanți ai cultelor religioase din oraș, directorii societăților și dorecțiilor subordonate, dar și directorii unităților de învățământ. Edilul șef al municipiului de pe Târnava Mare a explicat că va participa la referendumul pentru familie de la sfârșitul acestei săptămâni și va vota DA pentru familia tradițională. În același timp, Roman a afirmat că s-ar bucura dacă un număr mare de medieșeni vor participa la referendumul de sâmbătă și duminică.
“La sfârșitul acestei săptămâni suntem așteptați să participăm la referendumul pentru familie, un referendum inițiat de către societatea civilă. Pentru ca acesta să fie validat, este necesar ca 30% din populația cu drept de vot să meargă și să voteze. Eu voi merge la vot. Ca medieșean, ca primar al municipiului Mediaș aș fi bucuros dacă un număr cât mai mare de oameni din orașul nostru s-a prezenta la vot și ar vota DA pentru familia tradițională. Le mulțumesc celor care au participat la Primărie și aicdi mă refer la reprezentanții cultelor religioase, la directorii instituțiilor de învățământ și nu în ultimul rând le mulțumesc colegilor mei din administrația publică locală”, a afirmat primarul Mediașului.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Guvernul României va prelua controlul operațiunilor gigantului rus Lukoil din țară

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat, marți seara, că România trebuie să preia controlul asupra operațiunilor Lukoil din țara...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect