12.4 C
Sibiu
marți, aprilie 22, 2025

HC Sibiu a ratat a treia victorie la rând în Sala Transilvania

Cele mai citite

Handbaliștii antrenați de către Dorin Purcărea și Matei Damian nu au putut continua parcursul bun din ultimele etape înregistrat în Sala Transilvania din Sibiu. După 2 victorii pe teren propriu în fața liderului CSM Oradea și a echipei Potaissa Turda, ”urșii” au avut o primă repriză slabă în fața adversarilor de la HCM Sighișoara și acest lucru i-a costat, reușind să se impună la final cu 28-27 (15-11). Partida a contat pentru etapa cu numărul VII din Divizia A.
 
”Prima repriză a contat mult în economia jocului”                                                                             
Radu David a deschis scorul pentru HC Sibiu, iar oaspeții au egalat rapid, mergându-se cap la cap în primele cincisprezece minute de joc. Sighișorenii au reușit să marcheze mai mult pe finalul reprizei, intrând la pauză cu un avantaj de patru goluri: 15-11. Oaspeții s-au menținut la conducere și după revenirea de la vestiare, dar handbaliștii sibieni au revenit și s-au apropiat la două goluri. În ultimele 15 minute de joc, HC Sibiu a luptat pentru a prelua controlul partidei, însă oaspeții au reușit să se păstreze la conducere pe tabelă. Deși HC Sibiu a marcat ultimele două goluri ale partidei, prin Radu David și Raul Muntean, timpul de joc s-a scurs și oaspeții au câștigat la doar un gol diferență. „Așa cum ne-am așteptat, a fost un joc foarte disputat. Am avut o primă repriză mai slabă, am turat motoarele după pauză, dar nu am reușit, din păcate, să luăm puncte. Sighișoara a avut o bancă mai mare, au fost mai mulți apți de joc la ei, s-a văzut și pe final, iar noi nu am reușit să scoatem puncte din această partidă. Prima repriză a contat mult în economia jocului”, a declarat Matei Damian, președintele HC Sibiu. Horațiu Căpățînă a fost cel mai bun marcator al sibienilor. Tânărul handbalist a înscris de opt ori. Ovidiu Pasere (7 reușite) și Radu David (6) au fost alți jucători cu o evoluție bună. Raul Muntean (3), Răzvan Briotă (1), Mihai Blaga (1) și Robert Micloș (1) au fost ceilalți marcatori ai gazdelor.

Publicitate
Ultimele știri

Pierderi grele pentru FC Hermannstadt. Doi dintre cei mai buni fotbaliști vor pleca la finalul sezonului

Claudiu Rotar, fonanțatorul FC Hermannstadt, a anunțat că Ianis Stoica va părăsi formația sibiană la finalul acestui sezon.Fotbalistul va...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect