De la cușca de MMA la catedra din Ațel: povestea Christianei Budică, prima campioană mondială a României

spot_img
Cele mai citite

Povestea despre oameni și locuri care dau sens Sibiului, a Danielei Cîmpean (Președinta Consiliului Județean), surprinde de această dată destinul inedit al unei sportive de excepție. Christiana Budică este prima și, până acum, singura româncă devenită campioană mondială la arte marțiale mixte (MMA) și kickboxing. Din septembrie, este profesoară de religie la Școala Gimnazială din Ațel.

„Am întâlnit-o în Ațel, comună la granița Sibiului cu Mureșul, unde s-a mutat cu soțul său, Octavian, din agitația Bucureștiului. Locuiesc într-o veche casă săsească”, începe povestea. „Aici casele au ceva special, care vine din secolele de existență”, spune Christiana.

La început, sătenii s-au mirat când o vedeau alergând pe ulițe la 5 dimineața. „M-a oprit o vecină să-mi spună că, dacă ar fi fost mai tânără, ar fi alergat cu mine”, își amintește râzând.

De la Pantelimon la titlul mondial

S-a născut în București, „la capătul liniei tramvaiului 14 din Pantelimon”, într-o familie de sportivi: mama – jucătoare profesionistă de bowling, tatăl – practicant de jujitsu. În liceu era deja campioană națională la kyokushin, medaliată cu bronz la Europene și locul 8 la Mondiale. Visa să devină medic, dar a ales Teologia. A absolvit Facultatea de Teologie din București, Secția Artă Sacră și Pictură Iconografică.

Bătaia e ruptă din Rai? „De acolo a căzut. Sfinții sunt bătuți în pustie de forțele întunericului. Ca sportiv, eu nu mă bat, ci lupt”. În ring e cunoscută ca „Mongol” – Neînvins. Numele i-a purtat noroc: în 2012, la Tallinn, a devenit prima româncă din istorie cu titlu mondial la MMA, câștigat în cușcă.

Au urmat medalii la kempo și MMA. În fiecare luptă, spune că L-a avut pe Dumnezeu alături. „Depinde cum te raportezi la pierdere sau câștig. Important e ca atunci când pierzi să cauți învățătura care îți aduce un câștig”, spune ea.

De la cușcă, la catedră

Din septembrie predă religie la Ațel: „Copiii de la țară sunt mai respectuoși decât cei din marile orașe. Aici, când trec pe lângă un adult, dau bună ziua. Prin ochii lor Îl văd pe Dumnezeu.” Toți elevii știu deja de luptele ei. „M-au găsit pe YouTube.” Dincolo de icoane, le-a devenit, alături de soțul său, și antrenoare. „Din aprilie organizăm cursuri în căminul cultural, unde avem și ateliere de pictură. Sunt 51 de copii și adolescenți, între 5 și 21 de ani, care vin la antrenamente. La pictură vin și adulți”, spune Octavian Budică, fost sportiv de performanță, acum antrenor, jurnalist și producător de film.

Au dus antrenamentele și în satele vecine – Alma, Șmig și Giacăș

Peste 100 de tineri fac parte acum din Asociația Cultural-Sportivă „Mongol”, condusă de cei doi. „Nu învață doar un sport, ci și istorie și geografie. Le vorbim despre locurile de unde provin artele marțiale, oamenii care le-au practicat și istoria lor.” Planurile sunt mari: „Ne dorim o sală de sport cu ring de luptă și campionate balcanice și europene. Ațelul poate deveni un punct de referință pe harta artelor marțiale, avem potențial”, spune Octavian.

Actriță de festival

Christiana a ajuns și în film. A interpretat o războinică mongolă într-o peliculă prezentată la festivaluri internaționale, bine primită de critici. Spune că nu are regrete: „Câteodată mă gândesc că aș fi putut exersa mai mult tenisul în copilărie.” Și încheie cu o întâmplare de la clasă:„I-am întrebat de unde vine rugăciunea «Tatăl nostru». Cei mai mulți au spus că de la «mami» sau de la «buni», adică de la acele femei care le-au mijlocit legătura cu Dumnezeu.”

Pe ulițele Ațelului, în zori, ai toate șansele să o vezi alergând. Prima campioană a României la lupte full-contact în cușcă, acum mijlocitoare a învățăturilor Celui de Sus către copiii satului.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Ziua internațională împotriva bullying-ului în școli. 117 cazuri de violență, raportate, în 2025, în unitățile de învățământ din Sibiu

Ziua internațională împotriva violenței și bullying-ului în școli, inclusiv a cyberbullying-ului, este marcată în fiecare an în prima zi...

Știri pe același subiect