7.9 C
Sibiu
miercuri, noiembrie 27, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Gaz Metan are un fotbalist în echipa turului

Cele mai citite

www.sport.ro

Revista LPF a stabilit echipa ideală a turului sezonului regulat în Liga I Betano. Printre cei unsprezece fotbaliști care alcătuiesc acest top în prima parte a acestei ediții se află și un jucător de la Gaz Metan Mediaș. Nu este vorba despre Carlos Fortes sau Darius Olaru, despre care s-a vorbit destul de mult în presă națională, în acest an, ci despre Iulian Cristea, fundașul ”lupilor negri”. Evoluțiile sale foarte bune pe parcursul jocurilor au fost remarcate și de către cei de la LPF. El a reușit să înscrie două goluri, să dea o pasă de gol și a obținut o lovitură de la unsprezece metri. Până acum, Gaz Metan are șase meciuri fără gol primit în Liga I și patru jocuri cu numai un gol încasat, în cele cincisprezece etape disputate. Defensiva este punctul forte al medieșenilor, iar Cristea, alături de colegii săi le-au pus probleme adversarilor.
Revenire după o accidentare groaznică                                                                                                                            
www.libertatea.ro

Iulian Cristea are 24 de ani. În trecut, el a jucat ca mijlocaș defensiv. Anul trecut, în primăvară, el a suferit o accidentare groaznică la partida cu Pandurii și a trebuit ”să stea pe bară” luni bune după o ruptură de ligamente. Și-a revenit, iar antrenorul Mihai Teja i-a schimbat poziția în teren și rezultatele s-au văzut în acest campionat.
CFR-ul domină topul                                                                                                                               
Echipa ideală a turului este dominată de CFR Cluj. Campioana are 4 jucători, dublu față de CSU Craiova și FCSB, iar Gaz Metan Mediaș, Sepsi OSK Sf.Gheorghe și Viitorul Constanța au un fotbalist. Echipa ideală este următoarea:
PORTAR
Giedrius Arlauskis (CFR Cluj / 30 de ani / 9 jocur
i) – Intervenţiile sale au fost decisive în multe momente, fapt văzut şi în clasament: clujenii au cea mai bună apărare, cu numai nouă goluri încasate, dintre care doar cinci au fost primite de portarul lituanian.
APĂRĂTORI
Ousmane Viera (Sepsi OSK / 31 de ani / 12 jocuri) –
 Căpitanul covăsnenilor a avut un rol esenţial în evoluţiile bune înregistrate de Sepsi OSK. Nu întâmplător, gruparea antrenată de Eugen Neagoe a fost echipa cu cele mai multe meciuri fără gol încasat (6).
Paulo Vinicius (CFR Cluj / 34 de ani / 11 jocuri) – A fost şi în turul sezonului regulat stâlpul defensivei clujenilor. Experienţa sa se vede de fiecare dată în teren, prin plasamentul foarte bun şi modul cum tratează fiecare duel.
Iulian Cristea (Gaz Metan / 24 de ani / 13 jocuri) – Readucerea sa în centrul defensivei, lângă Marius Constantin, poate fi considerată o mutare excelentă făcută de Mihai Teja. Fostul internaţional de tineret este cel mai ofensiv fundaş din campionat: două goluri marcate, o pasă decisivă şi un penalty obţinut.
MIJLOCAȘI
Ianis Hagi (Viitorul / 20 de ani / 11 jocuri, FOTO)
 – Atitudine de lider! Un jucător capabil să facă diferenţa pe teren în momentele dificile. Toate cele cinci goluri marcate au fost decisive, ele însemnând nouă puncte în clasament.
Damjan Djokovic (CFR Cluj / 28 de ani / 11 jocuri) – A fost cel care a dirijat jocul ardelenilor de la centrul terenului, cu o contribuţie importantă în lansarea mingilor spre compartimentul ofensiv. Şi-a trecut în cont două pase decisive.
Alexandru Cicâldău (U Craiova / 21 de ani / 12 jocuri) – S-a integrat perfect în distribuţia gândită de Devis Mangia, cea de coordonator. A izbutit un gol, patru pase decisive şi a scos două penalty-uri.
Florinel Coman (FCSB / 20 de ani / 13 jocuri) – Este jucătorul eligibil U 21 cu cele mai bune cifre! A marcat de șase ori, egalându-şi cel mai bun sezon din carieră (2016-2017), a oferit două pase de gol şi a scos un penalty.
ATACANȚI
George Ţucudean (CFR Cluj / 27 de ani / 12 jocuri)
 – A marcat opt goluri care le-au adus clujenilor 11 puncte. A ajuns la 54 de reuşite în 166 de meciuri disputate pe prima scenă, toate din acţiune!
Harlem Gnohere (FCSB / 30 de ani / 11 jocuri) – Continuă evoluţiile formidabile în tricoul roş-albaştrilor! A punctat deja de nouă ori în 11 jocuri, graţie cărora a prins de cinci ori echipa etapei.
Alexandru Mitriţă (U Craiova / 23 de ani / 12 jocuri) – Trece prin cea mai bună perioadă din carieră! A înscris de nouă ori în 12 jocuri, interval în care a oferit două assisturi şi a prins de patru ori echipa etapei.
ANTRENOR
Devis Mangia (U Craiova / 44 de ani)
 – Pe lângă faptul că U Craiova ocupă prima poziţie în clasamentul alcătuit pe baza meciurilor disputate între primele șase clasate, cu 10 puncte, jocul oltenilor a fost, în multe momente, încântător. Asta i se datorează tehnicianului italian, în mare măsură, deoarece a imprimat un stil ofensiv de foarte bună calitate.
 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Spectacol grandios de Ziua Națională la Sibiu. Nicolae Furdui Iancu, Mariana Anghel, Ionuț Dolănescu și Andra printre invitați

Nicolae Furdui Iancu și Tudor Furdui Iancu, Mariana Anghel sau Andra sunt printre invitații spectacolului de Ziua Națională de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect