Lângă el, până dincolo de cer

În februarie, foarte mulți dintre noi vom sărbători dragostea. Pe 14 februarie am împrumutat de la americani Sf. Valentin, când, vrem, nu vrem, suntem înconjurați de inimioare, lumânări parfumate, tarabe pline de flori și pretenții. În 24 februarie se sărbătorește Dragobetele. De data aceasta, dragostea este mai puțin roșie, cu mai multă ie și mai puțină gălăgie. Nu este o idee rea să sărbătorești un sentiment, mai ales atât de frumos și înălțător cum este iubirea, dar oare o facem când și cum trebuie? Vă întreb… după atâtea secole în care poeții au cântat iubirea, în care filozofii au încercat să o înțeleagă, iar istoricii au legat evenimente care au schimbat destinul unei națiuni de forța acestui sentiment, putem noi să o sărbătorim la adevărata ei valoare?

Eu una nu mă pot lăuda că am trăit-o sau o trăiesc, încă nu știu, dar am văzut-o la cei care au privilegiu să o trăiască și, Dumnezeule, cât este de profundă și înălțătoare. Am să scriu o poveste despre iubire. Dacă este înțeleasă, atunci sunt șanse să sărbătorim iubirea.

Am doi prieteni foarte buni, pe Alina și Neluțu. Pe Alina o am lângă mine, Neluțu, în schimb, este unul dintre cei mai luminoși și drepți îngeri pe care Dumnezeu i-a avut vreodată. De unde știu? Pentru că așa a fost și pentru noi. Un om minunat, cum rar găsești. O știe toată lumea care l-a cunoscut. O știu Amicii Munților, alături de care a cutreierat poteci și a stăpânit Oltul, o știu cei de la Facultatea de Drept pentru care a lucrat, o știu vecinii, familia și prietenii. Neluțu și Alina s-au cunoscut în 2008 și, treptat, s-au îndrăgostit, atât de tare, că timp de 10 ani niciun demon n-a reușit să-i despartă. S-au căsătorit într-o frumoasă zi de final de septembrie, în 2012. La câteva săptămâni după nuntă au primit o lovitură care l-ar fi dărmat și pe cel mai îndârjit dintre Titani. Neluțu trebuia să lupte cu una dintre cele mai temute boli. Luna de miere și-au petrecut-o în spital, la Cluj, apoi au urmat intervenții chirurgicale și un an în care au respirat. Cu toții am crezut că a fost doar un coșmar din care ne-am trezit buimaci, dar care a trecut. Nu a fost așa. La finalul anului 2018, Neluțu a obosit, iar Dumnezeu și-a deschis brațele pentru el. În toți acești ani, atât de confuzi, cu toate suferințele, încercările, momentele de răzvrătire și cele de răgaz, atât de clară a fost iubirea lor… Ea a făcut ca Neluțu să lupte necontenit, să aibă mereu zâmbetul pe buze, să meargă în drumeții, să gătească, să se trezească în miez de noapte și să-și învelească soția. Ea a făcut ca Alina să-l privească întotdeauna plină de dragoste și să-l trezească în miez de noapte pentru a se cuibări în brațele lui. Ori de câte ori a simțit că nu mai poate, s-a ridicat, pentru că locul ei era acolo, lângă el, până dincolo de cer.  Așa s-au și despărțit, plini de iubire unul pentru altul.

Oameni buni și frumoși, iubirea nu stă în date din calendar, nici în inimi roșii sau lumânări parfumate, nu stă în declarații goale sau în promisiuni deșarte. Iubirea e grea ca urcarea fără final a lui Sisif, iubirea e în gesturi care nu așteaptă răspuns, e în cuvintele iartă-mă și îmi pare rău, iubirea e darul cel mai adânc din noi pe care trebuie să-l dăruim cuiva special, în fiecare clipă. Niciodată nu știm cât timp avem privilegiul să ne bucurăm de ea.

Nu a fost seară, timp de 10 ani, în care Alina și Neluțu să se culce supărați unul pe celălalt. Chiar dacă se certau într-o zi, întotdeauna adormeau îmbrățișați.