Eram cu tonul la cântec în pluton

Se pare că seria cu amintiri din viaţa de ostaş este departe de a se termina. Graţie colaboratorului nostru, col. (r.) Victor Neghină (care de curând a împlinit, cum se spune după 70 de ani, � frumoasă vârstă� drept pentru care îi urăm şi cele bune pe această cale) am primit această �mintire�(cu fotografiile alăturate) din partea doamnei Marilena Brăila, farmacist primar la farmacia ambulator a Spitalului Militar de Urgenţă Sibiu. Îi mulţumim. Reporter: În ce împrejurări aţi făcut armata, doamna Marilena? Marilena Brăilă: Am început studenţia în 1974, la Facultatea de Farmacie din Târgu Mureş. Am fost a doua promoţie de studente care au făcut armata în timpul facultăţii. Primele ore de pregătire militară au fost plăcute, căci am luat cunoştinţă cu Catedra Militară, condusă de colonelul Aremia, maiorul Laza şi col. Teodosiu. Ni s-au făcut măsurători pentru ţinuta militară şi am cunoscut-o pe cea care urma să ne fie comandant de pluton, sublocotenent Rodica Culcea – o femeie foarte severă. După ce am primit ţinuta militară şi când ni s-a explicat câtă grijă trebuie să avem ca să o păstrăm în stare perfectă timp de trei ani, ne-a pierit tot cheful. Rep.: Cum se desfăşura pregătirea militară? M.B.: Marţea era ziua de pregătire, cea mai grea zi din acei ani. Pregătirea teoretică era acceptabilă şi cele două ore treceau destul de repede, căci eram obişnuite cu orele de curs, dar instrucţia pe Hipodrom (locul unde astăzi este Spitalul Judeţean) era ceva foarte greu pentru noi, deoarece am primit fiecare câte un pistol-mitralieră (PM) pe care trebuia să-l întreţinem, iar la sfârşitul zilei de instrucţie, să-l curăţăm şi să-l punem în lada cu armament. Cel mai mult ne plăceau pauzele dintre orele de instrucţie, când ne duceam în pădurea din apropiere, unde culegeam floricele, (�asiunea�noastră de viitoare farmaciste). Rep.: Care a fost cel mai frumos şi de neuitat eveniment trăit în cei trei ani de militărie? M.B.: În anul I, cel mai frumos eveniment a fost depunerea Jurământului Militar, zi în care am făcut fotografii şi ne-am dus în oraş cu rudele venite de-acasă. Rep.: Mai păstraţi şi amintiri haioase din armată? M.B.: Împreună cu colegele de la stomatologie forma Plutonul 107. Cel mai greu ne era să acordăm salutul militarilor pe care îi întâlneam pe stradă şi de aceea preferam să mergem pe străzi cât mai dosite, să nu îi întâlnim. O întâmplare hazlie din timpul primului an de pregătire militară. Aveam o colegă din Baia Mare, al cărei tată era colonel, şi ne povestea cum este plictisită încă de acasă de atâta militărie. Din această cauză nu făcea nimic din ceea ce i se ordona. La prima oră de instrucţie cu PM-ul, comandanta noastră ne-a explicat importanţa �ăstrării în bune condiţii a armamentului din dotare�şi la ce pedeapsă ne expunem în cazul pierderii sau deteriorării acestuia. La pauză, colega mea a pus arma într-un pom, iar când ne-am întors la instrucţie, nu o mai avea. Au urmat o mulţime de ameninţări şi ne-am dus toate colegele în pădure să căutăm arma pierdută. O colegă a găsit-o şi aşa a luat sfârşit păţania. Colega în cauză urma să fie scoasă la raport la colonelul Aremia. Eu, având ureche muzicală şi voce, eram �esponsabilă�cu tonul la cântec în pluton. Aceasta deoarece pe stradă ne deplasam �u cântec� Rep.: Dar care au fost cele mai grele perioade din cei trei ani de armată şi ce satisfacţii aţi trăit în acei ani de viaţa militară? M.B.: La sfârşitul fiecărui an de pregătire militară, după sesiunea de vară, aveam două săptămâni de convocare, perioadă în care făceam numai instrucţie şi ne era foarte greu, căci eram epuizate după examene, plus că erau şi temperaturi ridicate, iar când ajungeam la cămin era şi mare aglomeraţie la duşuri. În vacanţele de vară trebuia să ducem acasă şi hainele militare care erau voluminoase şi incomode. La sfârşitul fiecărui an de instrucţie am fost avansate în grad cu mult fast (fruntaş, caporal, sergent), iar la finalul anului III am primit gradul de sublocotenent în rezervă şi livretul militar. Rep.: Din toate ingredientele plăcute şi mai puţin plăcute, ce v-a deranjat cel mai mult în anii de militărie? M.B.: Cel mai urât ne-a fost portul bocancilor, care erau incomozi şi ne-au lăsat urme şi în ziua de azi. Incomodă era şi ţinuta de iarnă. Nu ne puteam îmbrăca singure, ci trebuia să ne ajutăm una pe alta. Rep.: Dar care a fost cea mai frumoasă zi petrecută în armată, de după depunerea jurământului militar? M.B.: Cea mai frumoasă zi din cei trei ani de pregătire militară a fost când am predat ţinuta militară. Îmi amintesc că am stat câteva ore la coadă, căci se verifica orice detaliu şi toate hainele trebuiau să arate bine. De bucurie că am terminat, am plecat toate colegele în oraş, la Cofetăria Universităţii, unde am sărbătorit �arele eveniment� Rep.: Dacă ar fi posibil să luaţi viaţa de la început, aţi mai vrea să faceţi armata? M.B.: Da, aş mai face cu drag armata, dar nu cu bocancii de acum 35 de ani! Rep.: Vă mulţumesc pentru că m-aţi fascinat cu această poveste adevărată, frumoasă şi în acelaşi timp cu accente de tristeţe şi nostalgie… Col. (r) V. Neghină