Numele actualului antrenor al formației Gaz Metan Mediaș, Edward Iordănescu, este cel mai des vehiculat pentru a prelua formația FCSB, după ce finanțatorul bucureștenilor va renunța la Mihai Teja.
Gigi Becali a anunțat că în proporție de 99% Iordănescu va fi tehnicianul roș-albaștrilor din sezonul viitor și chiar au apărut zvonuri legate de unele negocieri purtate miercuri seara și de faptul că în ecuație ar intra și Ilie Dumitrescu ,numai că actualul manager general al celor de la Gaz Metan Mediaș a răspuns cu un mesaj postat pe contul său de Facebook.
Iordănescu spune că nu a negociat cu nimeni și că în prezent este managerul lui Gaz Metan, loc unde își dorește să continue în anumite condiții. Acesta a spus că în acest moment, clubul Gaz Metan are prioritate pentru el.
”Nu am negociat cu absolut nimeni. Sunt în prezent managerul lui Gaz Metan Mediaș, mai am 4 etape foarte importante de campionat și încă un an de contract. Îmi doresc continuitate, însă e adevărat că doar în anumite condiții, pentru a produce performanță. Pentru mine, clubul Gaz Metan, ca entitate, echipa, fotbaliștii, are prioritate”, a scris Iordănescu pe Facebook.