Un accident de circulație s-a produs pe strada Luncii, în localitatea Săliște, unde un bărbat în vârstă de 72 de ani a fost rănit după ce a pierdut controlul asupra unei căruțe și a ajuns într-un șanț.
Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiștii rutieri, bărbatul, localnic, conducea atelajul hipo pe strada Luncii, iar din cauze care urmează să fie stabilite ar fi pierdut controlul asupra acestuia.
Căruța ar fi pătruns pe sensul opus de mers și, ulterior, ar fi ajuns în șanț. În urma impactului, bărbatul a fost proiectat din atelaj.
La fața locului a intervenit de urgență un echipaj SMURD cu medic.
Victima a suferit multiple traumatisme, însă era conștientă în momentul în care a fost preluată de echipajul medical.
Bărbatul a fost transportat la UPU Sibiu, pentru investigații și îngrijiri medicale.
Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
FOTO: Arhivă
Știri pe același subiect
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007





