7.4 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Reținut după ce a încercat să spargă o cabană

Cele mai citite

Un bărbat care a încercat să spargă o cabană a fost reținut de polițiști, care l-au reținut apoi pentru 24 de ore.
 
O femeie a sesizat Postul de Poliție Bârghiș despre faptul că un bărbat necunoscut a încercat să pătrundă într-o cabană aflată în extravilanul localității Bârghiș, acesta fugind după ce a fost observat de către apelantă.
“Polițiștii au făcut verificări în zonă și, în apropierea unei ferme de pe raza localității Coveș, au depistat un bărbat ale cărui semnalmente corespundeau celor oferite de către femeie, acesta recunoscând că a încercat să pătrundă în imobil.
S-a stabilit că este vorba despre un bărbat în vârstă de 34 de ani, domiciliat în localitatea Brădeni.
Față de persoana în cauză s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat.
Cercetările continuă la nivelul Postului de Poliție Bârghiș”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Apă-canal aniversează 130 de ani de distribuție centralizată

Apă Canal Sibiu celebrează, în aceste zile, 130 de ani de distribuție centralizată a apei, iar cu acest prilej...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect