Iubitorii de teatru, dans și nu numai sunt invitați să continue aventura FITS și astăzi. Organizatorii au pregătit diverse evenimente, printre care și spectacole jucate ieri, care astăzi vor mai avea o reprezentație.
Printre acestea se numără „Izvorul dansului”, o colaborare între coregrafii Colin Dunne și Sidi Larbi Cherkaoui, care au pus explorarea sunetului la baza relaționării dintre ei, dar și „Hamlet-ul lui Dodin”, unde unul dintre misterele din această poveste este că acest mare umanist omoară, înnebunește și distruge aproape toți protagoniștii.
Astăzi, se va relua, de asemenea, „Faust”-ul companiei Contemporary Legend Theatre, de la ora 16, la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu. Printre spectacolele din agenda FITS din 15 iunie se mai numără „Pescărușul”, de la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu, „Regulile jocului”, de la Teatrul „Gong” și „Un tramvai numit Popescu”, spectacol ce va debuta la intrarea în Grădina Zoologică. Toate aceste spectacole vor avea loc începând cu ora 16.
Ritmuri samba și „Bărbați la puterea a cincea”
Artiștii din întreaga lume vor cuceri centrul Sibiului începând cu ora 18, „În ritm și pași de samba”, pe strada Nicolae Bălcescu. În Piața Habermann, de la ora 18.30, Company Chameleon va prezenta reprezentația de dans „Pleacă… dar rămâi!”, un spectacol ce explorează, potrivit organizatorilor, relația dintre un bărbat și o femeie, urmărind evoluția conflictului unui cuplu care încearcă din răsputeri să se reconecteze și să-și rezolve problemele. În aceeași locație, jumătate de oră mai târziu, vom avea parte de „Jonglerii emoționale”, dar și de „Bărbați la puterea a cincea”.
Weekendul aduce și alte două concerte ale artiștilor francezi. Sâmbătă, Juniore va susține un recital, iar seara de duminică va fi una cu muzică intimă și romantică, datorită artistului francez Adam Naas.
Organizatorii FITS anunță că spectatorii interesați de programul spectacolelor, locații și bilete își pot descărca și o aplicație, pe telefonul mobil.
„Cu ajutorul UniCredit Bank, organizatorii Festivalului pun la dispoziție aplicaţia de mobil FITS2019, care te ajută să fii mereu conectat la tot ce se întâmplă în festival: program spectacole, bilete, locațiile spațiilor de joc, personalizare experiență FITS. Ea poate fi descărcată accesând:Google Play și App Store”, transmite FITS.
Biletele pentru FITS 2019 pot fi achiziționate online sau de la Agenția Teatrală din Sibiu (strada Nicolae Bălcescu 17). Agenția este deschisă zilnic, între orele 10 – 20, în perioada Festivalului.
Programul complet al zilei de sâmbătă este disponibil AICI.
FOTO: Maria Ștefănescu