“O scrisoare pierdută” s-ar putea numi scandalul săptămânii, care – paradoxal ar putea spune unii – nu se regăsește în ediția tipărită a ziarului nostru. Am ales să oferim doar internetului această stranie și în același timp actuală poveste, pentru a păstra un soi de echidistanță față de subiect, dat fiind faptul că hârtia nu permite o actualizare atât de promptă a replicilor și răspunsurilor la replici, dar și pentru că subiectul e un pic mai vulgar decât ne dorim. Pentru cei care nu sunt la curent cu povestea scrisorii, trebuie să reamintim că un grup de studenți masteranzi a trimis redacției noastre o scrisoare. O scrisoare plină de acuze la adresa unor profesori de la Universitatea Lucian Blaga, dar care face referire mai puțin la pregătirea științifică a a acestora și mai mult la calitățile de pedagog, calități umane pe care un sistem de educație modern, vestic, pune un accent imens.
Am ales să nu publicăm scrisoarea în ediția tipărită, din mai multe motive. Dimensiunea ei a fost unul dintre acestea, dar și calitatea academică redusă a textului a contat. Acuzele sunt împinse în zona de mahala, iar limba română utilizată de autori are un nivel discutabil. Seamănă mai mult a scrisoare de ceartă din liceu, nu a epistolă redactată de un absolvent de master. Dincolo de aceste aspecte, acuzațiile se suprapun cu ceea ce reclamă elevii și studenții români de ani buni. Lipsa de empatie, aroganța profesorilor care țin foarte mult să-și marcheze superioritatea se numără adesea printre nemulțumirile tinerilor din România. Probabil că adevărul, în cazul nostru, este pe undeva la mijloc, nu avem argumente, în acest caz, pentru a face judecăți de valoare. Cert este că un student nemulțumit înseamnă un absolvent insuficient pregătit, iar un profesor criticat înseamnă mai puțină satisfacție pentru un dascăl care ține la prestigiul său. Buni sau proști, elevii trebuie să plece acasă cu sentimentul că au avut în față un înțelept, nu un șef.
Replicile primite de noi, după publicarea scrisorii, atât de la universitate cât și de la unul dintre profesorii acuzați, nu respectă, în niciun caz, normele de eleganță, detașare și înțelepciune pe care le presupun pozițiile pe care le ocupă cei care le-au redactat. Din punctul meu de vedere, să răspunzi într-o ceartă de mahala cu aceeași monedă arată nu neapărat o vinovăție aparent inexistentă, ci o teamă. Teamă de ce anume nu știu, dar simt că prestigiul Universității Lucian Blaga ar crește dacă toți studenții ar fi satisfăcuți de experiența pe care au trăit-o în anii petrecuți în amfiteatru și nu ar pleca dezamăgiți. Până la urmă, un student slab trebuie să simtă că este ajutat, nu călcat în picioare de un profesor ultra-pregătit. Iar ceea ce am scris în propoziția anterioară nu este neapărat adevărat nici în cazul studentului, nici în cel al profesorului, în povestea noastră. Fie și numai un singur elev nemulțumit înseamnă că cineva nu și-a făcut treaba până la capăt în școală.
Revenind la ceea ce s-a întâmplat, noi am simțit că este corect față de lumea academică sibiană și față de consumatorii de educație din Sibiu să relatăm atât conținutul scrisorii, cât și pe cel al replicilor transmise, toate în ediția online a publicației noastre. Până la urmă, presa are minunatul rol de a oferi un suport brut ideilor, informațiilor și adevărului, așa cum se derulează ele, fără farduri și fără cosmetizări comuniste. Pentru că doar atunci când vom înțelege că fiecare idee, fiecare spirit, fiecare om de lângă noi contează – chiar dacă ego-ul nostru ne face să ignorăm acest minuscul detaliu – abia atunci vom reuși să facem pasul de la grotescul comunism, la rafinamentul civilizației moderne.
Publicitate
