2.9 C
Sibiu
sâmbătă, ianuarie 11, 2025

Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir, Facultatea de Geografia Turismului, Sibiu

Cele mai citite

Facultatea de Geografia Turismului din Sibiu, componentă a Universităţii Creştine ,,Dimitrie Cantemir”, a luat fiinţă la sfârşitul lunii octombrie a anului 1990, în scopul pregătirii specialiştilor necesari economiei naţionale (agenţi de turism, tehnicieni în turism şi ghizi pe profil de turism), formării cadrelor didactice necesare învăţământului (profesori de geografie, geologie şi turism) şi pregătirii specialiştilor necesari cercetării geografice a spaţiului cu ofertă turistică. Este singura facultate pe plan naţional cu profil de Geografia Turismului, cu o structură originală a planului de învăţământ (geografie, turism), aprobată prin Hotărârile Guvernului nr. 595 din mai 1995 şi nr. 294 din iunie 1997 şi acreditată odată cu Universitatea Creştină ,,Dimitrie Cantemir” prin legea nr. 238/2002. Începând cu anul 2005 durata studiilor este de trei ani atât la cursurile de zi cât şi la cursurile cu frecvenţă redusă. Motivaţia amplasării acestei facultăţi în municipiul Sibiu (vechiul Hermannstadt) constă în diversitatea peisajului geografic, a particularităţilor sale istorice, cultural ştiinţifice, geoecologice şi turistice. Relevante sunt în acest sens calităţile geoistorice (vestigii arheologice încă din neolitic), monumentele de artă şi cultură, obiectivele geoeconomice (unităţi industriale şi de servicii de importanţă regională sau naţională) şi, de asemenea, vocaţia turistică a municipiului Sibiu şi a regiunilor limitrofe, fapt pentru care în 2007 a fost declarat Capitală Culturală a Europei. Facultatea de Geografie din Sibiu a devenit, în decursul anilor, una din instituţiile de referinţă în viaţa spirituală a ţării în general şi a Transilvaniei în special. Ea s-a afirmat prin participarea cadrelor didactice, cu referate şi comunicări, la diferite manifestări ştiinţifice naţionale (Bucureşti, Cluj-Napoca, Târgovişte, Timişoara etc.) şi internaţionale (Liverpool, Trieste, Roma, Gorizia ş.a.). Profesorul M. Yoshino, de la Universitatea Tsukuba, Japonia, care ne-a vizitat în luna septembrie 2002, a consemnat în Cartea de onoare a facultăţii următoarele: ,,Vă mulţumesc pentru amabila invitaţie de a vizita Facultatea de Geografia Turismului. Este cu adevărat o contribuţie fantastică în educaţia şi cercetarea geografică din România”. Încă de la înfiinţarea facultăţii, prin grija domnului Prof. univ. dr. Ion Velcea (foto) în calitate de decan-fondator al facultăţii, s-a procedat la elaborarea planurilor de învăţământ şi a programelor analitice specifice unei facultăţi profilate pe geografie şi turism. S-a trecut, apoi, la înfiinţarea şi dotarea primelor laboratoare, cu caracter didactic şi de cercetare ştiinţifică şi anume: Geografie economică şi umană (Prof. univ. dr. Ion Velcea), Geomorfologie şi ecoturism (Prof. univ. dr. Valeria Velcea), Geologie (Conf. dr. Elisabeta Hanganu), Geografie regională (Conf. dr. Elena Cojocariu), completate ulterior cu laboratoarele de Cartografie şi Aerofotogrametrie (Ing. dr. Vasile Dragomir), Hidrologie, Climatologie şi Meteorologie (Prof. univ. dr. Octavia Bogdan), Geoinformatică (Conf. univ. dr. Teodor Toderaş). Facultatea deţine în proprietate, după anul 1999, un sediu situat în Str. Acad. Simion Mehedinţi, nr. 5-7, care este structurat, în etapa actuală, astfel: 2 amfiteatre, 3 săli de conferinţe, 8 săli de seminar, un adăpost climatic dotat cu întreaga aparatură necesară observaţiilor climatice, o bibliotecă ce cuprinde peste 27.000 volume de specialitate din ţară şi străinătate (faţă de 2.000 volume în 1995), hărţi murale, enciclopedii etc. Deţine, de asemenea, o casă de oaspeţi (2 clădiri şi o grădină de peste 1.000 mp) şi un teren destinat amenajărilor sportive cu o suprafaţă totală de 2.000 mp, care au fost cumpărate exclusiv din fondurile financiare ale facultăţii. Gradul de pregătire profesională a studenţilor este foarte bine ilustrat de obţinerea titlului de licenţiat în geografie, pe parcursul acestor ani, de un număr de 2.182 absolvenţi (1995–2010), care în prezent îşi desfăşoară activităţile în cele mai diverse domenii ale vieţii economico-sociale şi cultural-educative: asistent de cercetare în geografie (cod 258.206), analist în turism (cod 244.204), analist de mediu (cod 244.203), agent de turism, manager în turism, ghid în turism, profesor în învăţământul universitar şi preuniversitar ş.a. Colaborarea internaţională Ca o recunoaştere a activităţii didactice şi ştiinţifice, a participării efective la colocviile româno-britanice, Facultatea de Geografie din Sibiu a fost nominalizată, încă din mai 1999, de Universitatea din Liverpool, pentru a organiza în colaborare, manifestări ştiinţifice, cercetări de teren, schimburi de informaţii ştiinţifice, acordarea de burse pentru studenţi. Facultatea a încheiat acorduri cultural-ştiinţifice cu universităţi cum sunt: Universitatea din Liverpool, Universitatea din Trieste, École française de tourisme – La Rochelle, Universitatea Klagenfurt (Austria) ş.a. Cele unsprezece colocvii româno-italiene, de geografie economică şi turism, completate în 2003 şi 2005, cu participanţi din Franţa (2003), Austria, Germania şi Slovenia (2005), au marcat o nouă etapă în analiza conceptului de dezvoltare durabilă, atât în plan social, cât şi în cel al resurselor naturale, polarizate pe componentele de protecţie şi folosinţă durabilă. Profesorul George W. White de la Universitatea de Stat Dakota (SUA), care a vizitat facultatea noastră în zilele de 23-24 mai 2010 a făcut următoarele aprecieri: ,,Stimate domnule profesor Velcea, a fost o plăcere să vă întâlnesc şi să vizitez institutul dumneavoastră luna trecută, în Sibiu. Institutul dumneavoastră este într-adevăr uimitor. Mulţi geografi visează să creeze un astfel de institut, dar dumneavoastră sunteţi singurul pe care îl cunosc, care a reuşit să facă acest lucru. Vă laud cu sinceritate pentru ceea ce aţi creat. Institutul dumneavoastră este o sursă de mândrie pentru toţi geografii. Aţi menţionat că sunteţi în căutare de cărţi şi alte materiale. Vă trimit şi o copie a manualului Geografia Regională Mondială, carte al cărei coautor sunt împreună cu alţi colegi de-ai mei, o altă carte pe care am scris-o şi o hartă cu South Dakota. Sper să vi se pară interesante. Vă rog să-mi spuneţi dacă căutaţi anumite materiale pentru colecţia instituţiei dumneavoastră. Aştept cu nerăbdare să comunicăm şi să interacţionăm în viitor. Dacă este posibil, mi-ar plăcea să vă vizitez din nou”. Contact: str. Acad. Simion Mehedinţi, nr. 5 -7, tel. 0269.222899, [email protected]

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Două cutremure s-au produs în România în noaptea de vineri spre sâmbătă

Două cutremure cu magnitudini de peste 3 au avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, în zona seismică...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect