Rușinos: Gaz Metan părăsește Cupa României după un eșec cu o echipă de liga a III-a

spot_img
Cele mai citite

Gaz Metan a părăsit rușinos Cupa României, formația medieșeană fiind învinsă, marți după amiaza, de formația de Liga a treia Foresta Suceava cu 2-1.
 
Tehnicianul Edi Iordănescu a început partida cu Foresta Suceava din 16-imile Cupei României, în formula Ricardo Batista, Marian Pleașcă, Ionuț Larie, care a fost și căpitanul echipei, Răzvan Popa, Răzvan Trif, Neluț Roșu, Mickael Diakota, Nasser Chamed, Stephan Drăghici, Paul Costea și Sergiu Buș. Gaz Metan a reușit să marcheze repede, prin Sergiu Buș în minutul 7, iar lucrurile păreau că decurg în direcția normală.
În minutul 44, formația gazdă a reușit să egaleze prin Constantin Dudu Drugă. Acesta a marcat direct din lovitură liberă de la marginea careului de 16 metri. Peste doar trei minute, Robert Martin a marcat, iar Foresta a reușit să întoarcă scorul.
În actul secund, tehnicianul Edi Iordănescu i-a trimis în teren pe Ely Fernandes și Dumitru Cardoso, în locul lui Paul Costea și Marian Pleașcă. Gaz Metan a împins jocul în jumătatea adversă, dar nu a reușit să găsească drumul spre gol. S-a terminat 2-1 pentru Foresta care a reușit astfel să producă surpriza și să se califice în optimile Cupei României.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Restricții de circulație la Sibiu! Calea Șurii Mari se închide noaptea pentru asfaltări. Ce rute ocolitoare au la dispoziție șoferii

Lucrările de asfaltare de pe Calea Șurii Mari din Sibiu intră în etapa finală. Începând din seara zilei de...

Știri pe același subiect