Violența domestică în județul Sibiu a crescut cu aproape 30% în primele 9 luni din 2026. Poliția a intervenit în peste 2.000 de cazuri

spot_img
Cele mai citite

Numărul faptelor penale de violență domestică sesizate în județul Sibiu a crescut cu 28,84% în primele 9 luni ale anului 2026 față de aceeași perioadă a anului trecut, de la 593 la 764 de fapte, potrivit unei evaluări ale Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu.

Documentul, cu tema „Evaluarea activităților desfășurate de efectivele IPJ Sibiu în vederea prevenirii și combaterii faptelor de violență domestică”, prezintă o analiză completă a fenomenului și a măsurilor dispuse.

Cum arată infracționalitatea

Cele mai frecvente infracțiuni sunt „lovirea sau alte violențe” – 52,74% (403 fapte) și nerespectarea ordinului de protecție – 15,44% (118 fapte), urmate de abandonul de familie – 11,78% (90 fapte). După locul comiterii: 443 de fapte în urban, 321 în rural. 509 au fost comise la domiciliu, 255 în spațiul public. Din totalul de 775 autori, 654 sunt bărbați, 110 femei și 11 minori. Dintre cele 794 de victime, 561 sunt femei, 129 bărbați și 104 minori. Cele mai multe victime sunt actuali sau foști parteneri, soți/soții și copii.

În evidențele IPJ Sibiu au fost înregistrate și 3 tentative de omor în context de violență domestică.

Ordine de protecție: 299 emise de instanță, 312 provizorii de poliție

În perioada analizată, instanțele judecătorești au emis 299 ordine de protecție, dintre care 115 provenite din ordine provizorii. 271 au fost emise la solicitarea victimelor. Au fost soluționate 276, majoritatea la expirarea termenului legal. Polițiștii au constatat 91 de infracțiuni de nerespectare a ordinului de protecție (63 urban, 28 rural).

Cele mai frecvente măsuri dispuse prin ordinele de protecție:

  • 287 – obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime față de victimă
  • 212 – interzicerea oricărui contact cu victima68 – evacuarea temporară a agresorului din locuință
  • 47 – purtarea unui dispozitiv electronic de supraveghere

În ceea ce privește ordinele de protecție provizorii, IPJ Sibiu a emis 312, din care 115 au fost transformate în ordine de protecție de către instanță. 195 au fost emise în urban, 117 în rural. Au fost sesizate 27 de infracțiuni de nerespectare a ordinului provizoriu.

Monitorizare electronică – SIMESibiul se află în etapa a II-a a proiectului pilot SIME

Au fost emise 73 de instrumente de protecție cu brățară electronică – 49 ordine provizorii și 24 ordine ale instanței, adică 11,94% din totalul ordinelor. În 538 de situații, victimele au refuzat monitorizarea.

Sistemul a generat 539 de alerte: 167 de apropiere, 369 de defecțiune tehnică și 3 de apropiere de frontieră.

2.086 de intervenții și 148 de activități de prevenire

Polițiștii au intervenit la 2.086 de cazuri de violență domestică, 86,91% sesizate prin 112 (1.813 apeluri). 1.166 intervenții au fost în urban, 920 în rural. În 627 de cazuri a existat risc iminent.

Pe linie preventivă, Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității a derulat 148 de activități informativ-preventive cu 3.899 de beneficiari: 74 de activități cu caracter general (2.229 beneficiari), 39 de activități în cadrul Programului național „Scuzele nu schimbă realitatea” (861 beneficiari), 35 de activități în cadrul Campaniei „Cere monitorizarea electronică! Protejează-ți viața” (772 beneficiari).

Activitățile au fost realizate în parteneriat cu Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională, Direcția de Asistență Socială Sibiu, Poliția Transporturi Feroviare, Serviciul de Probațiune și Asociația ALEG.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
spot_img
Ultimele știri

ALERTĂ de securitate în România! SRI indică o rețea coordonată din Rusia, suspectată de sabotaj la Brașov

Rețea de sabotaj cu legături în Rusia, suspectată că a vizat obiective strategice din România. Trei inculpați, localizați în...

Știri pe același subiect