Și dacă iubiți pe cei care vă iubesc, ce răsplată puteți avea? (Luca 6.31-36)

Să pună Domnul sub semnul întrebării iubirea celor ce ne iubesc? Pare că da. Și continuă. Se întreabă ce câștig avem din facerea de bine către cei ce ne fac bine. Ce câștig avem din împrumutarea celor ce nădăjduim să ne întoarcă împrumutul. Și pare că are dreptate. Ne dovedește, a câtă oară, că știe cine și cum suntem. Întrebarea pare simplă și dacă ne grăbim răspundem că într-adevăr nu avem nici un câștig din tot parcursul propus de Mântuitorul. Dacă privim însă cum ne trăim viețile, unele chiar cu ifose creștine, vedem că Evanghelia aceasta ne așază în culpă. Nu-i o provocare la lingușirea neatenției noastre. Și nici o ascundere după deget. Uneori așa de jos am alunecat că nici iubirea celor care ne iubesc, nici câștigul recuperat și nici facerea de bine răsplătită nu ne mai țin aproape de Dumnezeu. Credem că ele fac parte „la pachet” cu iubirea de sine. Că ni se cuvin de la sine. Confundând alergarea prin roua dimineții cu tropotitul prin noroiul vieții. Hristos ne îndeamnă să vedem răsplata dincolo de ori deșertare de răsplată. Să ieșim din nevoia de a crede că merităm câte ceva. Ne scoate, altfel spus, din „efectul Pavlov”, al câte unei aplauze la fiecare lucru bun care-l facem sau îl gândim. Să învățăm să iubim pe vrăjmașii noștri nu înseamnă a căuta vrăjmași unde nu sunt. Nici a-i cultiva mai mult decât prieteniile sănătoase. Nu înseamnă a împrumuta hoțului, de exemplu, doar ca să nu-ți devină dușman. Chemarea Lui este simplă, la prima strigare: „Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru este milostiv” (Luca 6.36).
Unde este greutatea vremii de acum în a înțelege aceste cuvinte pe cât de simple pe atât de grele? Nu mai vedem mila Tatălui ceresc. El este inculpatul lumii. Vinovatul pentru tot ce-i rău și pare absent din tot Binele lumii. La schimb înfloresc ideologiile învinovățirii spiritualului. Cultivatoarele indecenței raționale. Inhibatoarele de Înviere. Senzația este că nu te mai poate surprinde nimic. Pentru ca a doua zi să descoperi că undeva, pe mapamond, câte unul a mai inventat un motiv de vrăjmășire a lui Dumnezeu. E simplu. Când n-ai nici o responsabilitate în raport cu nici etalon viu poți transforma în moarte totul. Luați seama. Astăzi sporesc și acced în funcții cei care pot face exercițiul urii fără scrupule. Ating targeturile economice ale vieții cei care au tăria să te strângă de gât pentru datorii inexistente. Cei care refuză să facă binele că nu primesc bon fiscal. Sărăcia clipei de acum aceasta este. Excluderea lui Dumnezeu din aritmetica vieții ne lasă fără coloane vertebrale. Doar coloane. Contabile.