Direcția Județeană Pentru Tineret și Sport din Sibiu împreună cu Primăria Săliște, Echipa Veterani Săliște și Echipa Veterani Sibiu au organizat în perioada 11-13 octombrie cea de-a unsprezecea ediție a Cupei Sibiului la popice. Concursul a fost pe echipe și la individual masculin, dar s-a bucurat și de prezența a câtorva jucătoare. Peste 60 de popicari din Brașov, Buziaș, Băicoi, Cluj, Covasna, Hoghiz, Hunedoara, Iași, Săliște și Sibiu au participat în competiție. Întrecerea s-a ținut la Arena de popice din Săliște. Echipele au fost alcătuite din 5 jucători, primele patru rezultate luându-se în calcul. Din fiecare formație s-au lansat 80 de bile mixte/jucător. Dumitru Neagu a fost cel mai vârstnic popicar din concurs, jucătorul brașovean având 80 de ani. Liviu Mailat a fost arbitrul principal, iar Vasile Gherghină și Ioan Rodean au fost arbitri secunzi. La final rezultatele au fost următoarele:
Clasament pe echipe:
- CS Veterani Săliște – 1250 p.d.
- AS Veterani Sibiu – 1245 p.d.
- CS Veterani Iași – 1211 p.d.
Clasament individual categoria sub 50 de ani:
- Ștefan Bălan (Electrica Sibiu) – 343 p.d.
- Gheorghe Verde (Silvatex Orlat) – 339 p.d.
- Călin Cazacu (Electrica Sibiu) – 336 p.d.
Clasament individual categoria 50-60 ani:
- Constantin Iftimie (Veterani Iași) – 344 p.d.
- Cristian Lazăr (Veterani Sibiu) – 332 p.d.
- Doru Fechete (Veterani Săliște) – 326 p.d.
Clasament individual categoria 60-69 ani:
- Erhard Beuck (Veterani II Săliște) – 313 p.d.
- Ilie Stanca (Veterani Hunedoara) – 308 p.d.
- Ioan Popirad (Veterani Sibiu) – 307 p.d.
Clasament individual categoria peste 70 de ani:
- Ioan Haraciu (Veterani II Săliște) – 296 p.d.
- Ioan Crețoiu (Veterani II Sibiu) – 292 p.d.
- Ioan Herman (Veterani Iași) – 284 p.d.
Clasament individual feminin:
- Doina Westerman (Phoenix Buziaș) – 274 p.d.
- Rodica Fulga (Phoenix Buziaș) – 229 p.d.
- Victorița Stănescu (Phoenix Buziaș) – 219 p.d.