Sibienii vor putea beneficia de un serviciu de bike-sharing (închiriere biciclete), începând de anul viitor, cu peste 500 de biciclete, dar și triciclete pentru adulți și persoane cu dizabilități. Primăria caută acum o companie care să pună în practică acest proiect.
Licitația unui proiect ambițios dedicat mobilității urbane a fost lansată în această săptămână de Primăria Sibiu. Municipalitatea își propune achiziționarea a peste 550 de biciclete cu computer la bord, opt triciclete pentru adulți și patru dedicate persoanelor cu dizabilități, care vor fi amplasate în 44 de parcări inteligente.
Valoarea proiectului, potrivit documentației depuse de primărie, este de 13.417.871, 53 lei cu TVA, din care contribuția proprie eligibilă este de 264.601,51 de lei (adică 2% din totalul cheltuielilor eligibile), iar cheltuielile neeligibile 187.796,76 lei. Câștigătorii licitației vor avea la dispoziție opt luni în care pot crea și testa întreaga infrastructură necesară proiectului, astfel că, dacă lucrurile merg bine, anul viitor vom putea utiliza acest serviciu.
Funcțiile computerului de bord
Rolul computerului de bord pe care îl vor avea bicicletele este de a contola blocarea electromecanică a bicicletei în stație sau în afara acesteia. Potrivit Caietului de Sarcini, „sistemul integrat de blocare poate fi activat prin smart-card, telefon mobil, SMS, terminal sau prin introducerea unui cod PIN. Pe biciclete vor fi dispuse dispozitive mobile autonome de alimentare a computerului de bord. Alte funcții pe care le va avea computerul de bord sunt cea de localizare prin GPS și blocarea temporară a bicicletei în funcția de „parcare”. Mai mult, computerul, datorită soft-ului, va putea crea „stații de andocare virtuale” adică varianta de rezervă pentru predarea bicicletei, atunci când terminalul nu mai are niciun loc liber.
Amplasarea parcărilor
Prin acest proiect, municipalitatea își propune reducerea emisiilor de carbon, evitarea aglomerației urbane și încurajarea mersului pe jos sau cu bicicleta. Astfel, cele 44 de parcări inteligente sau stații bike-sharing vor fi amplasate în apropierea stațiilor de autobuz, gară, autogări și a obiectivelor turistice. Altfel spus, prin modul de amplasare al parcărilor, Primăria Sibiu are ca obiectiv facilitarea schimbului intermodal. Mai mult, se dorește ca sistemul de închiriere al bicicletelor să fie conectat la sistemul de transport public, pentru ca beneficiarii serviciilor de bike-sharing să poată utiliza și cartelele de acces, dar și tichetele de călătorie pentru circulația cu transportul public.
Modalități de închiriere
În documente se menționează posibilitatea achiziționării unui abonament anual în valoare de 100 de lei. Deținătorii acestui abonament vor putea închiria o bicicletă cu 1,5 lei/oră. Cei care nu au abonament vor plăti 2 lei/oră. Municipalitatea ia în calcul o modalitate în plus de a scoate venituri: închierierea unui spațiu publicitar pe biciclete – 460lei/biciclete.
Studiul de fezabilitate pentru acest proiect a fost finalizat anul trecut, iar în vara acestui an, în cadrul unei ședințe a Consiliului Local, au fost aprobate investiția și indicatorii tehnico-economici. Ulterior, documentul a fost depus la ADR Centru (Agenția pentru Dezvoltare Regională) pentru obținerea de fonduri europene pe Axa prioritară 4 dedicată mobilității urbane.