Un medic în vârstă de 54 de ani, care a lucrat la Spitalul General C.F. Sibiu, actualul Spital Municipal Sibiu, a fost trimis în judecată, fiind acuzat de 12 infracțiuni de luare de mită.
Potrivit procurorilor, în perioada februarie–august 2024, aceasta ar fi primit bani și bunuri de la pacienți sau de la aparținătorii acestora, în legătură cu actul medical.
Ancheta a fost finalizată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, care au dispus trimiterea dosarului în instanță. Rechizitoriul, împreună cu documentele cauzei, a fost înaintat Tribunalului Sibiu, care urmează să judece acuzațiile.
„Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a finalizat cercetările și a dispus trimiterea în judecată a unui medic în vârstă de 54 de ani, pentru săvârșirea a 12 infracțiuni de luare de mită în concurs real.
Din probatoriul administrat a rezultat că în perioada februarie-august 2024, inculpata, în calitate de medic în cadrul Spitalului General C.F. Sibiu (actualmente
Spitalul Municipal Sibiu), a primit diverse sume de bani şi bunuri cu titlu de mită, din partea pacienților sau aparținătorilor acestora, în legătură cu îndeplinirea actului medical.
Rechizitoriul însoțit de dosarul cauzei a fost trimis spre competentă soluționare Tribunalului Sibiu”, a transmis prim-procuror adjunct Dan Octavian Simion, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Ce s-a întâmplat acum 2 ani
Un medic în vârstă de 52 de ani, care lucra la Spitalul General C.F. Sibiu, a fost reținut de procurori pentru mai multe fapte de luare de mită.
Potrivit anchetatorilor, în perioada iunie-august 2024, aceasta ar fi primit bani și bunuri de la pacienți sau de la aparținătorii lor, fie pentru facilitarea accesului la servicii medicale, fie după acordarea acestora.
Ce spun procurorii
Ancheta vizează fapte care s-ar fi petrecut pe parcursul a trei luni. Conform Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, medicul ar fi primit diferite sume de bani și bunuri de la pacienți sau de la rudele acestora.
Cazul a fost încadrat la infracțiunea de luare de mită. La momentul anunțului, procurorii efectuau audieri pentru a stabili ce măsuri urmau să fie luate în continuare.
La cercetări au contribuit și lucrători ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Sibiu, precum și ai Serviciului Operațiuni Speciale Sibiu.
Medicul a fost ulterior arestat preventiv
În urma procedurilor judiciare desfășurate după reținere, Tribunalul Sibiu a dispus arestarea preventivă a medicului pentru 30 de zile, la 27 septembrie 2024.
Ulterior, Curtea de Apel Alba Iulia a admis contestația acesteia și a înlocuit arestarea preventivă cu măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007






