Alexandra Pașca a fost desemnată sportivul județului Sibiu

Cele mai citite

Direcția Județeană Pentru Tineret și Sport din Sibiu a organizat pentru a opta oară la rând Gala Sportului și Tineretului Sibian. Evenimentul a avut loc la Teatrul Gong în 3 decembrie. După șapte ani în care Mediașul a dat de fiecare dată sportivul numărul I al județului, prin sportivele Anca Bunea (2012; atletism), Dana Loghin (2013, atletism) și Andreea Dragoman (2014, 2015, 2016, 2017 și 2018; tenis de masă), supremația orașului de pe Târnava Mare a fost stopată de Alexandra Maria Pașca, judoka de la CSȘ Șoimii Sibiu.
Alexandra Pașca a fost desemnată sportivul județului Sibiu în anul 2019. Sibianca vine după un sezon foarte bun la judo. Alexandra a cucerit o medalie de bronz la Festivalul Olimpic al Tineretului European, un argint la Campionatul European de cadeți pe echipe, un argint și două medalii de bronz la Cupa Europei, iar pe plan național a dominat total fiind cea mai bună sportivă din țară la categoria sa, la cadeți și juniori. Alexandra Pașca este antrenată de Ovidiu Ionaș.

Podiumul a fost completat de fotbalistul de la Gaz Metan Mediaș, Darius Olaru și de colegul său de la judo, Paul Bolovan. Darius Olaru a avut un an foarte bun la echipa de club, cu evoluții excelente în Liga I, iar la echipa națională de tineret a fost printre componenții formației pregătite de Mirel Rădoi ce a terminat pe locul 4 la Campionatul European U21. Paul Bolovan s-a remarcat la Campionatul European (locul II) și la Campionatul Național (locul III). Ceilalți atleți premiați la sporturile olimpice au fost următorii:
 

  1. Alexandru Roman (CSȘ Șoimii Sibiu; Judo; antrenor Vălean Purece)

– Locul III la Cupa Europei de juniori
– Locul II la Campionatul Național U23

  1. Iarina Luana Axinte (CSȘ Sibiu; Volei; Dan și Marius Gheorghiță)

– Locul VI cu echipa României la Campionatul Mondial U18
– Argint cu echipa României la Campionatul Balcanic U17
– Bronz cu echipa României la Campionatul Balcanic U16
– Bronz la Campionatul Național de Speranțe
– MVP-ul Turneului Final al Campionatului Național de Speranțe


Mențiuni:
Ionel Bucur (CSM Sibiu; Echitație)

Locuri de muncă
  • Locul 5 individual și Locul II pe echipe la Campionatul Balcanic
  • Locul I și Locul II la Cupa Națiunilor
  • 6 medalii de aur, un argint și un bronz la Campionatul Național


Vlad Victor Cornea (CS Pamira Sibiu; Tenis De Câmp; antrenor Marius Vecerdea)

  • Campion Național la dublu, dublu mixt și pe echipe + vicecampion în proba de simplu
  • Multe clasări pe locurile I, II și III în concursuri Futures organizate de către Federația Internațională de Tenis


Lucian Logigan (CS Pro Cycling Sibiu; Ciclism; antrenor Tudor Oprea)

  • Locul I la Campionatul Național de Mountain Bike Cross, categoria seniori, proba XCO
  • Locul II la Campionatul Național de Mountain Bike Cross, categoria tineret, proba XCO
  • 2 medalii de argint la Cupa României
  • Medalie de argint și una de bronz la Campionatul Național de Mountain Eliminator, categoria seniori și tineret


Dominația Puma continuă
După ce la ultima Cupă a României, sportivii de la Puma au dominat competiția, la fel au făcut și în ceea ce privește clasamentul Sporturilor Neolimpice. Patru din sportivii pregătiți de Alin Lăzurcă au fost premiați. Clasamentul a fost următorul:

  1. Marius Ioan Dancu (CS Puma Club Sibiu; Taekwon-do ITF; antrenor Alin Lăzurcă)

– Aur și bronz la Campionatul Mondial
– Aur și bronz la Campionatul European
– Campion Național și medaliat cu aur la Cupa României

  1. Vlad Văcariu (CS Puma Club Sibiu; Taekwon-do ITF; antrenor Alin Lăzurcă)

– Locul 5 la Campionatul Mondial
– Medalie de aur și două medalii de bronz la Campionatul European
– Dublu campion național și triplu vicecampion național

  1. Andrei Toma (CS Ippon Mediaș; Karate Shotokan; antrenoare Dora Hanga)

– Bronz la Campionatul Mondial
– Aur, argint și bronz la Campionatul Național

  1. Iulia Maria Ivan (CS Ippon Mediaș; Karate Shotokan; antrenoare Dora Hanga)

– o medalie de bronz, un loc 4 și un loc 5 la Campionatul Mondial
– 2 medalii de aur, o medalie de argint și una de bronz la Campionatele Naționale

  1. Iulia Stăneci Coșerea (CS Activ Sibiu; Powerlifting; antrenor Marius Raica)
  • 2 medalii de bronz la Campionatele Europene, la împins din culcat și la total
  • 4 titluri naționale la probele de genuplexiuni, împins din culcat, îndreptări și la total

Mențiuni:
Elena Constantin (CSM Sibiu; Sambo; antrenor Vălean Purece)

  • Campioană Națională
  • Participantă la Campionatul Mondial


Marius Constantin Achim (CS Puma Club Sibiu; Taekwon-do ITF; antrenor Alin Lăzurcă)

  • Locul 5 la Campionatul Mondial
  • Locul 5 la Campionatul European
  • 2 medalii de aur și un argint la Campionatele Naționale


 
Rareș Miclea (CS Puma Club Sibiu; Taekwon-do ITF; antrenor Alin Lăzurcă)

  • 3 medalii de bronz la tehnici speciale individual, tull și tehnici speciale pe echipă, la Campionatul European
  • 2 medalii de argint și o edalie de bronz la Campionatele Naționale

 


Alexandra Uiuiu și Elisabeth Pavel au primit un Premiu Special ca Ambasadori ai Sportului Sibian. Baschetbalistele care în urmă cu 15 ani de zile cucereau ultimul titlu național la junioare pentru CSȘ Sibiu, iar apoi au devenit componente ale lotului național al României și au reușit performanțe frumoase cu echipele de club au avut un an excelent. În 2019, cele două au făcut parte din echipa de baschet 3×3 care s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020. Premiul a fost înmânat de Călin Anton, antrenorul care le-a descoperit și alături de care au avut aceea frumoasă performanță în 2004.
Echipa de baschet a Clublui Sportiv Școlar Sibiu a primit de la organizatori ”Premiul perspectiva juniori jocuri de echipă”. Formația U18 a cucerit medalia de bronz la Campionatul Național sub îndrumarea antrenorului Lucian Negru. Bianca Nan, Dariana Bichiș, Denisa Bischin, Bianca Stoica, Ariana Kelemen, Denisa Olteanu, Ana Maria Porfire, Yasenya Demirel, Sorana Spînu, Denisa Mandea, Georgiana Apostol, Aneta Manuil, Andra Nicula, Mihaela Nan, Camelia Comșa, Ana Maria Bârză, Nicol Bogdan, Maria Bucșă, Teona Carcadia, Alexia Popa, Alisia Sava și Diana Mateuț au fost jucătoarele care au alcătuit lotul echipei U18.
Premiul de Excelență pentru Performanță în Activitatea Sportivă a fost decernat antrenorului emerit, Mircea Vulc. Acesta a fost răsplătit pentru întreaga activitate sportivă, fiind o personalitate a sportului sibian care s-a identificat timp de 44 de ani cu echipa CSU Sibiu, fiind jucător, antrenor și director tehnic al formației fanion a orașului, plus antrenor al echipei naționale și vicepreședinte al Federației Române. CSU Sibiu a cucerit două titluri naționale, în 1995 și 1999, Mircea Vulc fiind antrenorul principal.
CS Măgura Cisnădie și CSU Sibiu au luat Premiile Speciale pentru Activitatea Sportivă desfășurată în 2019, cele două cluburi având atât rezultate naționale, cât și victorii internaționale. Măgura Cisnădie s-a calificat pentru al doilea an la rând în grupele Cupei EHF, pe când ”vulturii” lui Dan Fleșeriu au câștigat trofeul Cupei României, au jucat finala Campionatului Național și a Supercupei României.
 
Premiile pentru Activitatea Sportivă Școlară au mers la Școala Gimnazială Cireșarii din Mediaș (tenis de masă) și Școala Gimnazială Matei Basarab din Turnu Roșu (oină). ”Cireșarii” profesorului Flavius Bălăcen au terminat pe III la Gimnaziada, echipe mixt, iar băieții profesorului Laurențiu Șiclovan au terminat pe III în competiția sportului național, oina.

spot_img
Ultimele știri

FOTO/ULTIMA ORĂ: ALERTĂ MAXIMĂ în județul Sibiu! O mașină a ajuns în Olt, pompierii intervin cu bărci

UPDATE: "Persoana a ajuns singură la mal, este vorba de un bărbat în vârstă de 70 de ani.În aceste...

Știri pe același subiect