Astăzi, Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” din Sibiu e în sărbătoare. În fiecare an, pe 21 martie, se celebrează Ziua Mondială a Teatrului cu Păpuși.
„Teatrul de animație sau cu păpuși e mai mult decât viață! E miracol. E despre bucuria de a schimba lumea din jurul nostru prin puterea de a imagina o lume dincolo de posibilități. E despre emoția jocului și bucuria descoperirii. Prin tehnica complexă și diversitatea unică a formelor de expresie pe care le creează, spectacolele cu păpuși fascinează deopotrivă pe cei mici, cât și pe cei mai mari. De peste 70 de ani, Teatrul Gong aduce această bucurie orașului, definind generații. Suntem norocoși să fim printre puținele orașe din România cu un astfel de teatru. Prin raritatea acestei meserii, artistul păpușar devine, așadar, un patrimoniu al comunități noastre. Să îi prețuim! La mulți ani tuturor păpușarilor din întreaga lume! În aceste vremuri grele, nu uitați: vom învinge doar împreună, asemenea eroilor din poveste!”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului „Gong” din Sibiu.
Mesajele actorilor de la „Gong”
Printre repetițiile de la scenă, actorii Teatrului Gong au pregătit un mesaj video pentru această zi specială.
„Sunt pe scena Teatrului „Gong”, un loc important pentru mine, de care mă leagă multe amintiri, un loc pentru cei mici să crească mari și pentru cei mari să nu uite niciodată că au fost și ei, cândva, mici”, spune Dan Hândoreanu.
Raluca Răduca a fost, înainte de păpușar, educatoare.
„Felul în care eu am ajuns aici, în Teatrul de Păpuși, cred că a fost foarte fascinant pentru mine, din moment ce mi-am schimbat cursul profesiei, al vieții. Lucram ca educatoare și am văzut un spectacol de teatru, „Degețica”, și m-a fascinat atât de mult. Am trăit atât de mult povestea spectacolului, încât am zis că și eu vreau să fac asta!”, a spus Raluca Răduca.
Pentru Daniea Dragomir, meseria de păpușar la teatru e o meserie deosebită, „deoarece te menține tânăr. Păpușile și copiii te însuflețesc, îți dau o altă energie”, iar Monica Baldea a precizat că „M-am întrebat întotdeauna de ce copiii, înainte de explozia de filme animate, preferă să vadă spectacole cu păpuși. Pentru că aici este singurul loc în care ei sunt luați în serios”.
Claudia Stuhler spune că Teatrul de Păpuși este cu totul diferit față de desene animate, de filme. „E mai haios să fii aici, interactiv, să poți răspunde, să dai indicații personajelor de pe scenă”.
Pentru Angela Paskuy, această meserie este viață, fericire, bucurie și iubire. „Nu aș schimba pentru nimic în lume. Teatrul de păpuși este viața mea”.
Gabriela Mitrea a urat tuturor sărbătoriților zilei „La mulți ani!”: „Vreau să vă spun tuturor artiștilor, păpușarilor din țară, un sincer „La mulți ani!” de ziua noastră”.
Ideea unei zile dedicate special teatrelor de păpuși a fost supusă spre dezbatere la al XVIII-lea Congres al Uniunii Internaționale de Marionete (UNIMA), desfășurat la Magdeburg, în 2000. Doi ani mai târziu, la o reuniune a Consiliului Internațional al UNIMA, din iunie 2002, de la Atlanta, a fost stabilită data de 21 martie pentru celebrarea World Puppetry Day / Zilei Mondiale a Teatrului de Păpuși.
Toate spectacolele și manifestările cu public ale Teatrului „Gong” sunt amânate pe perioadă nedeterminată în contextul epidemiologiei cu noul coronavirus.