Verdictul pompierilor: care e cauza probabilă a incendiului de pe strada Spartacus

Cele mai citite

Un scurtcircuit electric a condus, cel mai probabil, la izbucnirea incendiului de mierucri dimineața la un local de pe strada Spartacus din municipiul Sibiu. Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu au efectuat cercetările după stingerea focului și au reușit să stabilească motivul izbucnirii focului.
„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de un scurtcircuit electric. A ars acoperișul și o parte din terasa unității de alimentație publica, fiind de asemenea afectată întreaga locație din cauza fumului și a căldurii degajate”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Valentin Larie.
Vă reamintim faptul că salvatorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu au intervenit, miercuri dimineața, cu patru echipaje de pompieri militari cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială de salvare de la înălțime precum și un echipaj de prim-ajutor calificat SMURD în municipiul Sibiu, pe strada Spartacus la un incendiu care se manifesta la un local de alimentație publică. Incendiul a fost stins în jurul orei 7, nefiind înregistrate victime.
Localul avea autorizație de securitate la incendiu eliberată în anul 2017.

spot_img
Ultimele știri

Evenimente pentru copii în Sibiu (1-5 mai 2026) – Activități, spectacole și ateliere de neratat

Descoperă cele mai interesante evenimente pentru copii în Sibiu și împrejurimi, în perioada 1-5 mai 2026. De la festivaluri...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect