Spitalul CFR din Sibiu se confruntă cu un focar de coronvirus și va fi închis temporar, a anunțat Prefectura Sibiu, în urma deciziei luate de Direcția de Sănătate Publică Sibiu. Mai multe cadre medicale, dar și pacienți au fost depistați cu virusul SARS CoV-2 în ultimele zile.
Prima instituție sanitară non-COVID din Sibiu care este afectată de prezența coronavirusului este Spitalul CFR, care se confruntă cu un focar de infecție. După ce inițial a înregistra două cazuri în rândul asistenților, acum spitalul înregistrează patru cadre medicale și auxiliare, precum și doi pacienți. Din acest motiv, DSP a decis să-l închidă temporar, să facă o dezinfecție totală și să testeze întreg personalul.
“Conform ultimelor date transmise la ora 19:00 de Direcția de Sănătate Publică, în cadrul Spitalului General Căi Ferate Sibiu, au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 4 persoane angajate în cadrul spitalului, respectiv 3 asistenți și 1 infirmieră, precum și 2 pacienți.
Ca urmare a acestui fapt, Direcția de Sănătate Publică Sibiu, împreună cu Spitalul General Căi Ferate Sibiu, au decis ca începând de mâine, 25.04.2020, unitatea sanitară menționată anterior să fie închisă temporar, pentru efectuarea dezinfecției dar și pentru testarea întregului personal al spitalului.
Această măsură va fi implementată în cursul zilei de mâine, de îndată ce toți pacienții existenți în spital vor fi direcționați prin transfer inter-spitalicesc către alte unități sanitare din județ sau externați.
Se estimează că spitalul va putea să îți reia activitatea începând cu mijlocul săptămânii viitoare.”
Astăzi, autoritățile au anunțat că sistemul de sănătate din județul Sibiu mai are 22 de cazuri, din care 5 medici și 9 asistenți, de la Spitalul Județean, Spitalul CFR și Serviciul de Ambulanță.