0.2 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Monica Anisie, ministrul MEC, mesaj la final de an școlar: „Se încheie un an școlar cu totul special, care ne-a pus la încercare pe noi toți”

Cele mai citite

Astăzi, elevii au încheiat anul școlar 2019 – 2020. Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării, a transmis, cu acest prilej, un mesaj, spunând că acest an școlar a fost unul cu totul special.

„Astăzi se încheie un an școlar cu totul special, care ne-a pus la încercare pe noi toți și pe care ni-l vom reaminti cu siguranță mulți ani de acum înainte, poate cu detașarea conferită de timp. Școala online a fost o provocare pentru toți cei implicați în procesul didactic, o provocare atât pentru elevi, părinții acestora, cât și pentru noi, profesorii. Am pornit aproape de la zero și am reușit să ne adaptăm din mers, astfel încât să evităm înghețarea anului școlar. Un lucru știu sigur, însă, că voi, dragi elevi, v-ați îndeplinit sarcinile cu brio și sunt nespus de mândră de voi toți! Părinții voștri au avut un rol important în acest proces nou de învățare online, perioada pandemiei consolidând, astfel, relația școală-familie. În mod deosebit, doresc să le mulțumesc profesorilor voștri, pentru că v-au stat cu adevărat alături în toate aceste luni. Pentru mulți dintre voi, urmează acum o binemeritată vacanță de care vă invit să vă bucurați la maximum, dar în condiții de siguranță”, a spus Anisie.
În mesajul său s-a adresat și absolvenților care vor susține în următoarea perioadă examenele de Evaluare Națională sau Bacalaureat.
„Pentru aceia dintre voi care urmează să susțineți examene în perioada imediat următoare, trebuie să fiți convinși că aveți forța de a înfrunta și depăși cu brio acest moment dificil din viața voastră, iar profesorii voștri vă vor sta alături și vă vor sprijini, ca întotdeauna. Vă asigur că am citit fiecare mesaj, fiecare propunere, fiecare rând din partea voastră, scris argumentat, cu emoție, neliniște ori speranță – este încă o dovadă prin care ați demonstrat că sunteți pe drumul maturității, al responsabilității, pe drumul asumării. Vă doresc vacanță frumoasă și să ne revedem cu bine la școală din toamnă! Aici, la Ministerul Educației și Cercetării, noi vom continua să muncim neîncetat pentru ca acest lucru să se întâmple în cele mai bune condiții”, a mai scris ministrul MEC pe pagina personală de Facebook.
Luni, va începe Evaluarea Națională, iar în 22 iunie Bacalaureatul.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect