7.4 C
Sibiu
marți, noiembrie 11, 2025

Decizie de ultimă oră: terasele din Sibiu, închise după miezul nopții

Cele mai citite

Terasele din Sibiu se vor închide începând cu 15 august, la miezul nopții. Decizia a fost luată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Sibiu, în urma analizei epidemiologice, transmise de DSP Sibiu.
Potrivit acestei hotărâri, programul de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfășoară activități în spații special destinate , dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturi alcoolice și nealcoolice, cum sunt terasele, cluburile, barurile și alte asemenea se va desfășura în intervalul orar 6-24.
De asemenea, Comitetul recomandă ca în zona istorică a municipiului Sibiu să se poarte mască pe toată perioada zilei.
„Măsurile prevăzute intră în vigoare în data de 15.08.2020, orele 00:00, și se aplică pentru o perioadă de 14 zile care poate fi prelungită prin hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Sibiu”, au transmis reprezentanții Prefecturii Sibiu.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Guvernul României va prelua controlul operațiunilor gigantului rus Lukoil din țară

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat, marți seara, că România trebuie să preia controlul asupra operațiunilor Lukoil din țara...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect