6.2 C
Sibiu
luni, octombrie 28, 2024

eveniment

Nelu Tătaru: Sistemul medical are o boală, începând de la medicina primară, până sus

Publicitate

Cele mai citite

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, marţi, că sistemul medical suferă de ”o boală, începând de la medicina primară până în sus”, iar perioada pandemiei a arătat ”realitatea”.

„Putem remedia nişte lucruri, trebuie să cunoaştem realitatea şi trebuie să o cunoaştem în întregime. (…) Sistemul medical are o boală, începând de la medicină primară până sus. (…) Deschiderea totală a Ministerului Sănătăţii, a mea personală, în vederea modificării unei legislaţii şi în vederea aducerii medicului care este în centru, a corpului medical la acea capacitate de performanţă pentru care s-a pregătit în a acorda un act medical de calitate.
Se discută de o pandemie în care au fost prezenţi toţi, mai în faţă sau mai în spate. Cred că a fost o pandemie care a deschis ochii tuturor şi ne-a făcut să lăsăm nişte orgolii care există în tagma medicală şi să adaptăm din mers capacitatea până în acest moment. Sper ca această lună de foc care este septembrie să ne dea capacitatea noastră, atât colegial, cât şi profesională, să putem gestiona acest moment”, a spus Tătaru în cadrul unei dezbateri organizate de PNL Bucureşti.
El a afirmat că se poate face o „adevărată reformă în sănătate”, printr-o lege „corectă”, adaptată zilelor noastre.
„Aşteptăm ca o lege corectă adaptată zilelor noastre, trecută printr-un legislativ care să înţeleagă nu doar menirea acelei legi, ci şi însemnătatea ei, va putea face să avem o adevărată reformă în sănătate. Suntem într-o perioadă care ne-a făcut pe toţi să vedem realitatea. Chiar dacă o ştiam, nu o recunoşteam”, a mai afirmat ministrul. (AGERPRES)

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

EDITORIAL. (In)cultura instituționalizată

Zilele trecute ne-a vizitat la Redacție un grup de tineri entuziaști. Studenți, toți truditori pasionați de scriitură. Unii dintre...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya