4.2 C
Sibiu
sâmbătă, octombrie 26, 2024

eveniment

Elena Lotrean, candidat pentru funcția de consilier județean: „Vrem ca Sibiul să devină cel mai bun loc din țară în care să-ți crești copiii”

Publicitate

Cele mai citite

Elena Lotrean este profesor, antreprenor în educație și turism și, de mai bine de patru ani, a dat naștere în Sibiu unui proiect inedit. Este unul dintre fondatorii Școlii Finlandeze Sibiu, o instituție preocupată să adopte o abordare inovativă și orientată spre viitor.

Elena Lotrean candidează acum pentru un loc în Consiliul Județean Sibiu și a povestit, în cadrul unui interviu acordat Sibiu100%, despre proiectul ei de suflet, Școala Finlandeză, dar și despre planurile de viitor.

Nu în ultimul rând, aceasta spune că își dorește ca Sibiul să devină „cel mai bun loc în care să-ți crești copiii”.

Reporter: Cum a crescut Școala Finlandeză, în cei patru ani de existență?
Elena Lotrean: Școala Finlandeză Sibiu începe al cincilea an de educație altfel, cu o comunitate solidă, cu proiecte multe pentru profesorii și școlile din România și cu o schimbare asumată de brand. Școala a crescut în patru ani de la 17 copii în clasele pregătitoare și I, la peste 200 prezenți – de la grupa mică de grădiniță, la clasa a 5-a. Ne propunem să asigurăm resursele necesare atât elevilor, cât și profesorilor, să avem cele mai bune și potrivite programe de formare, să accesăm platforme online performante, softuri educaționale și materiale offline care să ne permită să realizăm procesul educațional pe care ni-l dorim.
Rep.: Ați vorbit de o schimbare de brand. Despre ce este vorba?
E.L.: ERI este sintagma folosită încă de la lansare și care înseamnă difERIt, sau „altfel”, în finlandeză. Noi am tradus-o în Educație, Rezultate, Impact. Pe care le implementăm în fiecare zi. Astfel, din 14 septembrie 2020, am devenit Școala Gimnazială Româno-Finlandeză ERI Sibiu și creștem într-un parteneriat cu grupul educațional elvețian winsedswiss.
Rep.: De ce ați ales un partener elvețian?
E.L.: Grupul educațional elvețian winsedswiss (World Institute of Service Education), cu filiale în România, Elveția și Serbia, are ca obiectiv principal crearea și furnizarea de programe educaționale pentru fiecare perioadă din viață, de la grădiniță la universitate și mai departe, de-a lungul carierei profesionale. În acest scop, winsedswiss dezvoltă parteneriate cu cele mai renumite instituții de învățământ din domeniu.
Colaborarea deschide, pentru ambele părți, perspective noi de consolidare: cunoaștere, acces la o rețea internațională de profesioniști și experți în educație, încadrare într-un parcurs educațional complet și în servicii de carieră integrate, precum și șansa de a multiplica experiența școlii de la Sibiu, prin intermediul instituțiilor de învățământ ale grupului, în țară și peste hotare. Grupul intenționează să deschidă și alte forme de educație în zona Sibiului și să le extindă pe cele existente, primul pas fiind o nouă
gradiniță ERI. Pe 14 septembrie, aceasta a fost deschisă în cartierul Arhitecților, un proiect care urmează să fie multiplicat și în alte județe din țară.
Aici am început LAPSI („copil” în finlandeză), centrul de resurse dedicat pentru educație timpurie, în parteneriat cu Asociatia OvidiuRo. Un loc în care vom explora, împreună cu profesorii din sistemul public și privat, dar nu numai, resurse și idei pedagogice noi și vechi, un loc de dialog profesional, un loc în care vom incuba proiecte pentru acest an școlar.
Rep.: Ce alte proiecte aveți pentru anul în curs?
E.L.: Unul dintre proiectele importante de anul acesta este colaborarea cu Finnish Education Institute din Jyväskylä, Finlanda, pentru organizarea și funcționarea școlii, consolidat pe modelul propriu româno-finlandez. În luna septembrie, timp de două săptămâni, a fost alături de noi expertul finlandez Ari Pokka. A fost directorul celei mai mari școli gimnaziale din Finlanda, fondator și președinte al asociației directorilor din Finlanda și consultant în multe proiecte de școli finlandeze în Oman și Ucraina. Alături de echipa ERI Sibiu, dezvoltă oameni, capacitate managerială și de leadership educațional, curriculum adaptat și standarde de calitate prin care să obținem în viitorul apropiat certificarea pentru școlile finlandeze dinafara Finlandei.
Rep.: Cum ar putea fi replicat modelul de predare din Școala Finlandeză și în sistemul public?
E.L.: Experiența școlii de până acum este dusă mai departe în sistemul public de Finnish Teacher Training Center (FTTC), înființat în 2018, cu scopul de a împărtăși munca noastră tuturor profesorilor din România care doresc să lucreze cu o pedagogie modernă, adaptată societății noastre. Echipa FTTC cuprinde peste 30 de formatori, profesori, traineri și antreprenori din toată țara. Am susținut cursuri, ateliere și conferințe pentru peste 5.000 de profesori în 2019 și peste 3.000 până acum în 2020, majoritatea online. FTTC este membru fondator al EduNetworks, cel mai mare proiect de educație din România, prin care o comunitate de specialiști în educație și business lucrează, împreună cu 114 școli, timp de patru ani, pentru ca peste 64.000 de copii să vină cu drag la școală. EduNetworks este finanțat de Lidl România și Bitdefender.
Apoi, la finalul lunii septembrie, vom lansa Școala Profesorilor, un proiect apărut din dorința de a oferi unora dintre cei mai importanți piloni ai educației un loc în care să își organizeze cariera. Scopul platformei este de a pune gratuit la dispoziția profesorilor, managerilor de instituții școlare și furnizorilor de cursuri de formare, instrumentul care găzduiește sursa de formare profesională. Primii beneficiari sunt profesorii. Parcursul carierei lor este mult mai ușor de programat și urmărit cu ajutorul contului lor. Cadrele didactice își aleg cursurile pe care doresc să le urmeze în anul școlar și își setează obiective. Directorii vor putea aproba cursurile propuse de profesori și le vor putea aloca finanțarea lor totală sau parțială. Această platformă a fost dezvoltată în cadrul proiectului Talent Manager for Schools, fiind parte din programul de incubare Civic Labs al Asociației Code for Romania. Soluția digitală www.scoalaprofesorilor.ro este finanțată de Fundația Vodafone România.
Rep.: Este suficient ca acest model educațional să fie implementat într-o singură școală din Sibiu?
E.L.: Categoric se poate dezvolta. Ne dorim ca toate experiențele și proiectele noastre să poată fi scalate și la nivelul orașului și al județului, în primă fază pentru ca Sibiul să devină cel mai bun loc în care să-ți crești copiii. Știm că ne așteaptă un drum lung și anevoios pe alocuri, dar faptul că știm că se poate ne motivează să implementăm un proiect educațional pe termen lung, pentru că tot atât de mult va dura, oricând am începe.
 
 

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: O casă a fost cuprinsă de flăcări. Trei autospeciale de pompieri au intervenit

Pompierii din Miercurea Sibiului au intervenit, sâmbătă seara, în localitatea Poiana Sibiului pentru stingerea unui incendiu la o casă.Salvatorii...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya