3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

„Gaudeamus, Igitur!” a răsunat, la început de an universitar, în Sala Transilvania

Cele mai citite

Ca la fiecare început de an universitar, ULBS și Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu s-au reunit pentru a organiza o festivitate comună. Evenimentul a fost unul aparte anul acesta, pentru că nu s-a putut bucura de prezența miilor de studenți și părinți emoționați prezenți în centrul orașului, ceremonia având loc acum în Sala Transilvania, în cadru restrâns. Evenimentul a fost, însă, transmis online, pentru ca toți studenții și profesorii să poată lua parte.

 
Festivitatea a avut loc astăzi în Sala Transilvania și a fost moderată de actorul Florin Coșuleț.
Manifestarea a debutat cu intonarea imnului național „Deșteaptă-te, române!” și a imnului studențesc „Gaudeamus, Igitur”, de către soprana Melinda Samson și pianista Anca Preda.
„De mai bine de o jumătate de secol, Universitatea continuă să-și deschidă porțile în fiecare toamnă în fața viitorului, în fața voastră, dragi studenți! De nouă ani, organizăm această festivitate în colaborare cu Academia Forțelor Terestre, instituție de elită a învățământului militar din România, în baza unui parteneriat puternic și pentru aceasta se cuvine să mulțumesc domnului prof. Ioan Bondrea și domnului general Bârsan. Toamna aceasta este una cu totul neobișnuită și dați-mi voie să vă mărturisesc că mi-a fost dor de acest moment. Mi-a fost dor de privirile sfredelitoare ale bobocilor care au ales să-și construiască o carieră la ULBS. Este o toamnă neobișnuită, deoarece contextul pandemic ne obligă la restricții, ne obligă la responsabilitate și, deși ne-am fi dorit să fiți alături de noi într-un număr cât mai mare, am fost obligați să ne conformăm unor măsuri de prevenție. Am adoptat aceste măsuri cu un anume regret, dar mai ales cu responsabilitate, fiind convinși că siguranța tuturor primează în fața oricăror alte considerente. Cu toate acestea, mesajul nostru comun este că nu ne temem și că nu vom lăsa ca misiunea noastră didactică și de cercetare să fie oprită de pandemie. O vom învinge împreună!”, a spus Sorin Radu, rectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.
„Nu vă fie teamă să visați!”
În discursul său, rectorul ULBS le-a oferit și câteva sfaturi studenților:
„Vă îndemn să gândiți critic și să vă ascultați inima: ea știe deja drumul! Nu lăsați umbra și îndoiala să pătrundă în sufletele voastre! Nu lăsați zgomotul lumii exterioare să vă acopere propriile gânduri! Prin onestitate și curaj vă veți construi viitorul! Cântăriți cu atenție și discerneți între fondat și nefondat, între noroi și iarba, între lumină și întuneric, între trecut și viitor. Fiți oameni ai acțiunii și nu faceți pași în spate în fața greutăților. Nu vă fie teamă să visați și să țintiți obiective aparent imposibil de atins. Cred că un om se cunoaște cu adevărat după aspirațiile pe care le are. Luptați pentru idealurile voastre, dar nu oricum, ci onest, demn, fără a renunța la principii și bucurați-vă de fiecare pas pe care îl faceți pe drumul cunoașterii, în numele științei, pentru comunitate și pentru dezvoltarea noastră”.
 

La ULBS, sunt aproximativ 15.000 de studenți, masteranzi, doctoranzi, circa 700 de cadre didactice. nouă facultăți, peste 80 de programe de licență și peste 60 de programe de doctorat, școli doctorale în mai multe domenii.
„Cu răbdare, vom reveni la viața normală!”
La rândul său, Ghiță Bârsan, rectorul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, a declarat:
„Împreună, noi, cele două instituții, vom transforma acest început într-un continuu mers. Să nu ne oprim din anul universitar! Putem face acest lucru. Am această convingere, bazându-mă și pe luna care a trecut în AFT. Pentru aceasta, va trebui să spunem adevărul. Oricare dintre noi poate ajunge în situația de a fi infectat. Ne oprim atunci când acest lucru se întâmplă, comunicăm, ne izolăm. Numai așa putem continua. Am convingerea că, totuși, vom găsi soluții mult mai puternice și le vom adopta din mers, pentru dumneavoastră, pentru viitorul țării. Acest început este unul cu totul și cu totul atipic. Aș fi vrut să aud aici „Hai CSU!”. Mi-e dor de echipa CSU și de meciurile din această sală. Mi-e dor de terasele pline de pe Nicolae Bălcescu și din Piața Mare și Piața Mică. Cu răbdare, vom reveni la viața normală. Cu răbdare și responsabilitate”.

La eveniment au luat parte și Mircea Crețu, prefectul Sibiului, Alexandru Dumbravă, șeful Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, și Marcel Luca, vicepreședinte al Consiliului Județean Sibiu.
„Trăim un moment mai dificil din punct de vedere sanitar. Pandemia ne face să respectăm anumite reguli. Este bine să le respectăm cu strictețe, dar, în același timp, respectându-le, să continuăm tot ceea ce e bun și ce este frumos în viața noastră, a dumneavoastră în special, a tinerilor studenți. Să mergem înainte”, a declarat Luca.
„Apropierea sufletească nu ne-o poate lua nimeni!”
Printre cei care au luat cuvântul s-a numărat și Patrick, boboc la ULBS. „Astăzi începe o nouă etapă pentru noi, cei care ne numim bobocii ULBS. O etapă importantă, grea și frumoasă deopotrivă. Începe o etapă pe care mulți dintre noi am așteptat-o cu nerăbdare și entuziasm, cu sufletul deschis și curiozitate pentru misterul a ceea ce urmează a fi studenția noastră. Trăim vremuri stranii, în care suntem nevoiți să ne distanțăm fizic și să purtăm mască, însă apropierea sufletească nu ne-o poate lua nimeni”, a spus tânărul.
Festivitatea de la ULBS a cuprins și premierea elevilor olimpici care studiază la ULBS.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

„Legionar”, cel mai căutat cuvânt pe DEX online în noaptea alegerilor. Ce alte cuvinte au mai fost căutate

„Legionar” a fost cel mai căutat cuvânt de către români, în noaptea de duminică spre luni, conform unei indexări...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect