Subsecretarul de Stat la Departamentul pentru Relaţii Interetnice, sibianul Helge Fleischer a participat în 8 noiembrie la Bucureşti, ca membru în delegaţia României la Summit-ul Dunării. Summit-ul Dunării are loc la Palatul Parlamentului, sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României. Reuniunea de la Bucureşti a fost deschisă oficial prin discursurile rostite de preşedintele Traian Băsescu, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso şi de primul-ministru Emil Boc. ,,Strategia UE pentru Regiunea Dunării reprezintă o iniţiativă foarte bună pentru întărirea legăturilor politice, economice, sociale şi culturale la nivel regional. De asemenea, minoritatea germană poate îndeplini în acest context în mod natural rolul ei de punte de legătură şi facilitator de contacte cu spaţiul german cuprins în această iniţiativă. Am avut ocazia de a discuta cu membrii delegaţiei germane şi austriece şi am stabilit să cooperăm strâns şi pe viitor. Sperăm că aceste legături vor genera proiecte concrete cuprinse în strategia Dunării”, a afirmat Subsecretarul de Stat Helge Fleischer. Strategia UE pentru Regiunea Dunării reprezintă un model de cooperare regională la nivel european care implementează noul concept de coeziune teritorială. Iniţiativa a fost lansată de România şi Austria în 2008. Strategia va ajuta la eficientizarea utilizării fondurilor europene şi la atragerea de noi fonduri pentru această regiune. Documentele constitutive vor fi aprobate de către Comisia Europeană în decembrie 2010. Strategia Dunării va fi o strategie internă a Uniunii Europene la care sunt invitate să participe şi statele terţe riverane. Eveniment major de dezbatere pe marginea obiectivelor prioritare în procesul de structurare a Strategiei UE pentru Regiunea Dunării, Summit-ul de la Bucureşti adună laolaltă 22 de delegaţii reprezentând şefi de guverne naţionale din cele 14 state din bazinul Dunării, Comisia Europeană, reprezentanţi ai celor 6 landuri riverane din Germania şi Austria, primăria oraşului Ulm din Germania şi Polonia, invitată în calitate de observator. (C.B.)
Actualizat:
eveniment
Un sibian la Summit-ul Dunării
Cele mai citite
Ultimele știri
ULTIMA ORĂ: A murit Bela Karoly, antrenorul Nadiei Comăneci
Bela Karolyi, legendarul antrenor al Nadiei Comăneci şi cel care a dus SUA în topurile mondiale în gimnastică, a...
Articolul precedent
Articolul următor