3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

„25 de zile de teatru” continuă cu șapte evenimente, săptămâna aceasta

Cele mai citite

Șapte evenimente în aer liber sunt programate, între 15-18 octombrie, în cadrul Festivalului „25 de zile de teatru”, organizat de BIS Teatru.

Astfel, joi, 15 octombrie, începe capitolul 3 al Festivalului, când, la ora 18.30, în Grădina BIS, se va juca spectacolul „Născut în ’90”, o producție reprezentativă pentru tema acestui capitol, denumit sugestiv „Social/ Comunitar/ Emoție”. Potrivit organziatorilor, spectacolul funcționează ca un spațiu al amintirilor comune, având referiri directe la realitățile socio-politice ale țării noastre, muzică live, precum și proiecții video cu momente cheie ale anilor ‘90. „Născut în ’90” este cel mai mare succes de public din istoria de zece ani a companiei independente BIS Teatru. Cei trei actori din distribuție sunt născuți în anul 1990: Claudiu Fălămaș, Andrada Grosu și Aneea Axentea.
Spectacol dedicat lui Sebastian
Capitolul 3 continuă vineri, 16 octombrie, la ora 17, în Piața Mică, cu spectacolul comunitar „Doi moldoveni în Ardeal”, care are în distribuție doi artiști de peste Prut, adoptați de orașul Sibiu: Dumitru Stegărescu și Cristian Lupașcu. Reprezentația are scop caritabil. Intrarea este liberă, spectatorii fiind încurajați să doneze pentru Sebastian Băcilă, tânărul sibian de 19 ani care luptă cu cancerul.
Sâmbătă, la ora 12, cei mai tineri spectatori se vor bucura de „Povești africane”, cu Shama Leah și Dada Love, un spectacol educativ care caută similitudini între poveștile clasice românești și cele de pe îndepărtatul continent african. Reprezentația va avea loc la Grădina Urbană inaugurată în această vară la intersecția străzilor Spartacus cu Frații Grachi.
Tot sâmbătă, la ora 18, la Grădina BIS, în deschiderea spectacolului „Născut în 2000”, va avea loc lansarea cărții „În căutarea teatrului pierdut”, de Bogdan Sărătean, publicată la Editura Astra Museum.
Duminică, 18 octombrie, la ora 13, în curtea Librăriei Erasmus (Casa Teutsch), Asociația „Teia” va prezenta un spectacol-atelier a cărui protagoniști sunt tineri cu deficiențe din cadrul Centrului de Terapie Ocupațională Sibiu. Proiectul „Doar sunt” este coordonat de psihoterapeutul Bianca Babeș. Capitolul din acest weekend se va încheia la Grădina BIS, la ora 18, cu o nouă reprezentație „Născut în 2000”. Spectacolul, realizat în vara anului 2020 în cadrul programului „Acces Online” inițiat de Ministerul Culturii, are în distribuție patru actrițe, dintre care trei au devenit mame de curând: Alexandra Roatiș, Aneea Axentea, Andrada Grosu și Shama Leah. Scenariul spectacolului „Născut în 2000” a fost generat într-un proces de colaborare între regizorul-dramaturg Bogdan Sărătean și actrițe, pe baza experiențelor personale ale acestora în ceea ce privește maternitatea.
„Organizatorii pun accent pe respectarea cu strictețe a măsurilor sanitare. Toate spectacolele au loc în aer liber, cu distanțare fizică, iar masca este obligatorie”, arată BIS Teatru.
Biletele cu prețuri cuprinse între 15 lei și 40 de lei (pentru două persoane) pot fi achiziționate online, pe portalul iabilet.ro, la linkul https://bit.ly/2EM2nFe.
Anul acesta, din rațiuni de siguranță sanitară, proiectul „25 de ore de teatru non-stop” s-a transformat în „25 de zile de teatru”. În intervalul 2-26 octombrie, au loc, în opt spații din Sibiu, 18 evenimente împărțite în patru capitole cu denumiri sugestive. Ultimul capitol al festivalului, „Basm/ Feerie”, va avea loc în 23-26 octombrie.

“Primele două capitole ale celor 25 de zile de teatru au fost perfecte. A fost o energie atât de bună a publicului, iar toate locurile la spectacole au fost ocupate. Cu distanțare fizică, dar cu apropiere umană și cu multă emoție. Am vrut să vedem dacă în aceste momente publicul mai are nevoie de teatru, de spectacolele BIS. Am primit răspunsul cel râvnit; deocamdată pariul e câștigat. Ne-am fi dorit să avem mai multe resurse pentru acest eveniment atât de util comunității în contextul actual. În ciuda bugetului infim avem o bucurie enormă în clipele în care spectacolele se întâmplă, iar publicul vibrează alături de actori. În curând va cădea cortina cea rece a iernii, artiștii vor migra probabil spre on-line din nou, dar nimic nu poate înlocui VIUL, emoția vie a spectacolului de teatru. Urmează patru zile pline și friguroase, 15-18 octombrie. Vă invităm să vă îmbrăcați gros, ca de iarnă așa, și să veniți la spectacole. Artiștii vă vor încălzi sufletele”, spune Bogdan Sărătean, regizor și directorul Festivalului.

 
FOTO Arhiva

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO/VIDEO – Protest după alegeri: „Tinerii vă spun în cor/Nu votați un dictator”

Peste 300 de tineri protestează, luni seara, în Piața Universității,, împotriva candidatului la președinție ajuns în turul doi cu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect