Elevii ªcolii 18 au pledat pentru Pentru a conştientiza pericolul care pluteşte în jurul nostru şi impactul pe care îl au asupra generaţiei actuale şi viitoare diversele forme de violenţă, tema ,,Săptămânii globale a educaţiei” de anul acesta a fost ,,Pace şi nonviolenţă pentru copiii lumii”. Elevii ªcolii cu clasele I-VIII nr. 18 din Sibiu, coordonaţi de cadrele didactice, au luat iniţiativă şi, cu mic cu mare, s-au implicat în acest proiect. Cei talentaţi au organizat o expoziţie de desene, sub îndrumarea profesoarei Anca Săvescu. În cadrul ,,Zilei toleranţei”, profesoara Alexandra Savu a lansat proiectul ,,Spune NU discriminării”, la care au fost prezenţi şi părinţi ai elevilor. ,,Din dorinţa de a sensibiliza comunitatea şi de a o implica în activităţile copiilor s-a iniţiat o campanie stradală unde elevii din clasele primare şi gimnaziale au împărţit fluturaşi cu conţinut antidiscriminare şi antiviolenţă”, declară profesoara Delia Florea, coordonator de proiect. Săptămâna s-a încheiat cu o întâlnire între cei mai mici şi cei mai mari elevi ai şcolii. Cei din clasa I A au povestit despre violenţă şi efectele ei cu elevii din clasa a VIII-a B, sub îndrumarea învăţătoarei Cristina Prodea şi a profesoarei Delia Florea. Proiectul intitulat ,,Mici şi mari dorim o lume fără violenţă”, s-a bazat pe întâmplări transpuse de scriitori în opere literare şi pe întâmplări reale din viaţa copiilor. (C.P.)
Actualizat:
eveniment
Sibiu, un oraş fără violenţă
Cele mai citite
Ultimele știri
„Certitudinile” lui Călin Georgescu: Sucurile conțin nanocipuri, iar omul nu a ajuns la Lună. Ce spune despre piramidele din Egipt
Câștigătorul primului tur al alegerilor prezidențiale din țara noastră, Călin Georgescu, a declarat recent într-un podcast că sucurile carbogazoase...
Articolul precedent
Articolul următor