Arsenal Londra a suferit al cincilea eșec din campionat

spot_img
Cele mai citite

Sezonul 2020-2021 de Premier League intră în istoria ”tunarilor”, deși s-au disputat numai zece etape. În acest interval, Arsenal a avut cel mai slab start din istoria clubului, deși această echipă a fost înființată în 1866 și nu a avut numai perioade de succes ca în vremea lui Arsene Wenger.
Arsenal Londra a pierdut a cincea partidă din acest campionat și continuă evoluția foarte slabă în Premier League. Fotbaliștii lui Mikel Arteta au fost învinși pe teren propriu de Wolverhampton. A fost un ”duel european” între cele două cluburi, iar ”lupii” lui Nuno Espirito Santo s-au impus cu 2-1. Golurile disputei au fost marcate în prima repriză, iar David Luiz a făcut un meci groaznic pentru Arsenal. Pedro Neto a deschis scorul pentru Wolves. Gabriel a egalat cu o lovitură de cap superbă, însă Daniel Podence a profitat de erorile din defensiva londonezilor și a făcut 2-1 în minutul 42. Rezultat care s-a păstrat până la finalul meciului și Wolverhampton a urcat pe locul 6 în campionat. Wolves au ajuns la 17 puncte în 10 etape, pe când Arsenal a suferit a treia înfrângere consecutivă pe teren propriu și a căzut pe locul 14, cu doar 13 puncte obținute.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

FOTO/ULTIMA ORĂ: 5 persoane implicate într-un accident la Șeica Mare. Salvatorii intervin de urgență

ALERTĂ pe DN 14, la Șeica Mare! Accident între două mașini, cinci persoane implicate. Un bărbat, blocat în autoturism.Traficul...

Știri pe același subiect