0.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Zeci de sibieni, amendați pentru că nu au purtat mască de protecție

Cele mai citite

Nu toți sibienii au înțeles că portul măștii e obligatoriu în spațiul public. Ieri, aceștia s-au ales cu amenzi, pentru că nu au respectat măsurile anti-COVID ce se referă la purtarea măștii de protecție.

„În ultimele 24 de ore, 153 de polițiști sibieni și polițiști locali au acționat integrat împreună cu jandarmi, polițiști de frontieră și polițiști din cadrul Centrului Chinologic Sibiu și au desfășurat activități specifice atât în zonele carantinate, cât și în celelalte localități din județul Sibiu, pentru verificarea respectării măsurilor impuse, în context COVID – 19”, a explicat Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.
Astfel, cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse, au fost controlate 23.165 de persoane, dintre care 16.589 de persoane în filtrele rutiere, iar 1.395 de persoane au fost verificate cu privire la respectarea măsurii de izolare / carantină, alte 5.181 de persoane au fost controlate cu privire la respectarea măsurilor în interiorul localităților. De asemenea, au fost verificate 79 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 12.254 de mijloace de transport în filtrele rutiere.
În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 92 de sancțiuni contravenționale în valoare de 9.750 de lei, astfel: 84 de sancțiuni contravenționale în valoare de 875.000 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție, trei sancțiuni contravenționale în valoare de 1.000 de lei pentru nerespectarea distanțării fizice și cinci sancțiuni contravenționale cu avertisment pentru nerespectarea măsurilor privind deplasarea/libera circulație.

„Polițiștii locali sibieni au verificat 255 de persoane și au aplicat 11 sancțiuni contravenționale în valoare de 4.750 de lei pentru nerespectarea măsurilor privind purtarea măștii de protecție. În data de 10 decembrie a.c., jandarmii sibieni împreună cu jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Brașov au acționat atât independent cât și în sistem integrat pe raza județului Sibiu în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19. Jandarmii alături de polițiști și polițiști locali au desfășurat acțiuni de verificare a respectării măsurilor dispuse, în filtrele amplasate la intrarea și ieșirea în/din localitățile carantinate, cât și în interiorul acestora, ocazie cu care au controlat 16.589 de persoane și 12.254 auto”, a mai precizat Ștefan.

Totodată, jandarmii au desfășurat acțiuni de verificare în interiorul zonelor carantinate, astfel fiind controlate 604 persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și a măsurilor impuse.
Conform Prefecturii Sibiu, în urma desfășurării acțiunilor, 12 persoane au fost sancționate de jandarmi pentru nerespectarea măsurilor dispuse, în consecință fiind aplicate nouă avertismente scrise și trei amenzi în valoare de 1500 lei.
De asemenea, potrivit aceleiași surse, personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale. De asemenea polițiștii de frontieră au desfășurat acțiuni pe raza municipiului Sibiu, astfel: doi polițiști au efectuat verificări pentru 34 persoane aflate în carantină și 30 persoane aflate în izolare; patru polițiști au desfășurat activități în filtru control rutier, fiind verificate 1053 autoturisme și 1145 persoane.

„În data de 10 decembrie 2020, inspectorii DSVSA SIBIU au efectuat un număr de 15 controale la unități de procesare și vanzare cu amănuntul al produselor alimentare din județul Sibiu. Au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 30000 lei, pentru etichetare și igienă necorespunzătoare. De asemenea au fost aplicate 2 avertismente. Totodată,cu sprijinul cadrelor IPJ SIBIU, au fost efectuate patru acțiuni de control în trafic, soldate cu o sancțiune contravențională în valoare de 1200 lei, pentru comercializarea animale fara documente sanitare veterinare”, a conchis Ștefan.

 
Foto Arhiva

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect