Organizată în perioada 25 – 28 noiembrie, din iniţiativa Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Sibiu, Cupa de Toamnă Astra, desfăşurată într-una din elegantele săli ale Bibliotecii Judeţene Astra Sibiu, a reunit la start 60 de pasionaţi ai sportului minţii, din Sibiu, Mediaş, Râmnicu Vâlcea, Ploieşti, Ineu, Craiova, Arad, Alba Iulia şi Piteşti. Competiţia a fost împărţită pe două secţiuni, seniori şi copii sub 8 ani, ambele extrem de disputate, cu partide foarte frumoase şi răsturnări de situaţii în clasament. Deşi a condus în permanenţă competiţia de seniori, înfrângerea din ultima rundă i-a adus medieşanului Antonio Deliman doar locul 3, locul doi revenind vâlceanului Aurelian Ciobanu, iar titlul suprem fiind cştigat de sibianul Matei Vlăduţ. O mare surpriză a competiţiei a constituit-o evoluţia micuţului de doar 9 ani, George Ileana, care a ieşit pe locul 5 în clasamentul seniorilor şi a cştigat detaşat categoria copiilor sub 12 ani. Podiumul categoriei de 12 ani a fost completat de medieşanul Denis Stoia, şi Anamaria Herciu, din Sibiu. Locul întâi la categoria 10 ani i-a revenit lui Codrin Cotârlan, urmat fiind în clasament de Răzvan Cândea şi Bogdan Deac. Categoria senioarelor a produs, de asemenea, o surpriză plăcută, locul 3 revenindu-i Nicoletei Băcanu, de numai 8 ani, debutantă în competiţiile de seniori, Nicoleta fiind una din cele mai mari speranţe ale ACS Logismart Sibiu. Locul doi i-a revenit sportivei din Alba Iulia, Maria Ileana, iar titlul a fost cştigat de favorita competiţiei, Andreea Cosman, din Sibiu. Competiţia copiilor sub 8 ani a fost cştigată de favoritul turneului, Flavius Petrache, din Râmnicu Vâlcea, acesta depăşindu-şi clar adversarii ca forţă de joc şi cunoştinţe. Cel mai bun dintre sibieni s-a dovedit a fi Ionuţ Baiaş, care a pierdut doar la favoritul competiţiei, terminând pe locul al doilea. Locul trei a fost ocupat de Flaviu Ionică, de asemenea din Râmnicu Vâlcea. La doar 6 ani, Cezar Branga, legitimat la ACS Logismart Sibiu, a demonstrat că merită să fie considerat unul dintre cei mai talentaţi sportivi ai clubului, cştigând detaşat categoria copiilor sub 7 ani. Celelalte două trepte ale podiumului au fost ocupate de vâlcenii Rareş Cătuşanu şi Octavian Dragoescu. Fetele au fost şi ele premiate, podiumul fiind în întregime sibian. Astfel, locul întâi i-a revenit Mirunei Cândea, urmată fiind în clasament de Irina Dobrin şi Teodora Boboc. Atât seniorii, cât şi copiii au fost răsplătiţi cu premii în obiecte şi bani. (C.P.)
Cele mai citite
Cick
Ultimele știri
Guvernul a decis: Își va asuma răspunderea pe proiectul pensiilor magistraților
Daniela ArnăutuPremierul României, Ilie Bolojan, a anunțat, vineri, 25 noiembrie 2025, că marți, Executivul își va asuma răspunderea pe...
Articolul precedent




