3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Protest în Piața Mică legat de mărirea taxei de salubritate: „Hai cu sacul de gunoi în fața Primăriei!”

Cele mai citite

 

Sibienii vor participa la un protest organizat duminică, la ora 15, legat de mărirea taxei de salubritate. Mitingul la care și-au anunțat, online, prezența sute de sibieni va avea loc în Piața Mică. „Hai cu sacul de gunoi în fața Primăriei!”, au scris sibienii pe Facebook.

Operatorul de salubritate SOMA dorește să schimbe regulamentul actual, ce presupune plata per persoană, într-un tarif per gospodărie, neluându-se în seamă numărul de persoane din locuință. Astfel, fiecare gospodărie ar plăti 430 de lei pe an. Dacă locuiește singur, un sibian ar plăti, în acest context, de trei ori mai mult taxa de salubritate.
Sibienii au inițiat și o petiție, „STOP creșterea sau triplarea taxei de salubritate”. „Nu suntem de acord cu noile tarife sau creșterea lor. Nu își au scop majorările acestora și nu sunt respectate principile de baza. Conform LEGII serviciului de salubrizare a localităților nr. 101 din 25 aprilie 2006 Cap.1 art.3, serviciul de salubrizare se organizează și funcționează pe baza următoarelor principii:a) protecția sănătății populației; b) autonomia locală și descentralizarea serviciilor;c) responsabilitatea față de cetățeni;d) conservarea și protecția mediului înconjurător;e) asigurarea calității și continuității serviciului;f) tarifarea echitabilă, corelată cu calitatea și cantitatea serviciului prestat;g) nediscriminarea și egalitatea de tratament al utilizatorilor;h) transparența, consultarea și antrenarea în decizii a cetățenilor;i) administrarea corectă și eficientă a bunurilor din proprietatea publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale și a banilor publici;j) securitatea serviciului;k) dezvoltarea durabilă. Serviciul public de salubrizare a localităților face parte din sfera serviciilor comunitare de utilități publice și se desfășoară sub controlul, conducerea sau coordonarea autorităților administrației publice locale (Sibiu) ori ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, în scopul salubrizării localităților”, se arată în petiția ce circulă în mediul online.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Ilie Bolojan este noul președinte al PNL și anunță că partidul o va susține, “fără niciun fel de negociere”, pe Elena Lasconi

Ilie Bolojan este noul președinte interminar al PN și a anunțat că partidul o va susține, “fără niciun fel...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect