UPDATE:
Cele trei persoane decedate sunt din județul Bacău. Acestea aveau 63 de ani (șoferul), 40, respectiv 57 de ani.
La spital au fost transportați doi tineri în vârstă de 17 ani, din județul Bacău, respectiv 20, din județul Vaslui.
„Este un context tragic în care atragem atenția conducătorilor auto să circule prudent, să reducă viteza de deplasare în condiții de ninsoare, carosabil umed sau acoperit cu mâzgă ori polei și să mărească distanța de siguranță între autovehicule. La fel de important este ca șoferii să nu conducă obosiți și nici sub influența alcoolului, manifestând atenție sporită la eventualele blocaje în trafic sau la prezența utilajelor de deszapezire”, arată Elena Welter, purtător de cuvânt a IPJ Sibiu.
Știre inițială:
Trei persoane au murit, luni, în urma impactului dintre un autoturism și un utilaj de deszăpezire, pe A1.
La fața locului echipajele de pompieri militari au intervenit pentru descarcerarea a trei victime care, ulterior, au fost declarate decedate.
Conform Alinei Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, doi tineri de 17 și 20 de ani au primit îngrijiri medicale și au fost transportați la UPU Sibiu, aceștia fiind conștienți și prezentând politraumatisme.
https://www.facebook.com/sibiusutalasuta/videos/2059933710830374
Detalii despre accident aici:
https://sibiu100.ro/eveniment/214449-foto-accident-grav-intre-un-autoturism-si-un-utilaj-de-deszapezire-5-persoane-ranite/