5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Belgia amână administrarea vaccinului Johnson & Johnson

Cele mai citite

Belgia a decis miercuri să amâne administrarea vaccinului Johnson & Johnson, care trebuia să înceapă vineri, potrivit unui comunicat al autorităţilor din domeniul sănătăţii, transmite AFP.

Guvernul belgian doreşte să aştepte avizul Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA), care urmează să se pronunţe săptămâna viitoare asupra acestui vaccin a cărui utilizare a fost suspendată în Statele Unite şi Africa de Sud ca urmare a apariţiei neobişnuite a unor cheaguri de sânge, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii din Belgia.

Laboratorul a decis să întârzie implementarea în Europa a vaccinului său anti-COVID-19 Janssen cu doză unică. Acesta a fost al patrulea vaccin care a obţinut autorizaţia din partea EMA luna trecută. Belgia a primit luni o primă tranşă de 36.000 de doze ale vaccinului Johnson & Johnson.

„Ca urmare a aprovizionării limitate din aprilie, această decizie (amânarea) nu va avea un impact semnificativ pe termen scurt asupra strategiei de vaccinare din ţara noastră”, a precizat comunicatul de presă al Conferinţei interministeriale privind sănătatea publică, care reuneşte în jurul ministrului sănătăţii Frank Vandenbroucke omologii săi din entităţile federaţiei.

La rândul său, Franţa, a anunţat miercuri că vaccinul Johnson & Johnson va fi administrat persoanelor cu vârsta de peste 55 de ani, aşa cum este deja cazul pentru vaccinul AstraZeneca. (AGERPRES)

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Programul evenimentelor din 30 noiembrie – 1 decembrie 2024 în Sibiu

Crăciunul pe Strada Turnului (Festival)Începe la 10:00 | Strada TurnuluiACS Alma Sibiu - Gloria Buzău (Sport)Începe la 10:00 |...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect