4.2 C
Sibiu
sâmbătă, octombrie 26, 2024

eveniment

29 de persoane înscrise la Bătălia Cărților

Publicitate

Cele mai citite

29 de persoane s-au înscris până în prezent la Bătălia Cărților ediția 2021. Concursul naţional de lectură este în plină desfășurare pe trei categorii de vârstă, copii între 11 și 13 ani, adolescenţi cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani și adulți.

Participanţii la acest concurs trebuie să lectureze cărțile din listele recomandate până la sfârşitul lunii noiembrie şi să predea fişele de lectură completate, odată cu predarea cărţii lecturate. Fişele de lectură vor fi evaluate de către un juriu format din profesorii Dana Aparaschiței și Adela Boieșan de la Clubul de Carte „Cafeneaua Literară” și Cristina Pustai.

Etapa finală va avea loc în luna decembrie şi va cuprinde dezbaterea “Convinge-mă să citesc!”, în cadrul căreia participanţii vor susţine cartea preferată şi vor răspunde la întrebări pe marginea cărţilor citite, urmată de jurizare şi festivitatea de premiere. Vor fi acordate premii finaliştilor concursului, și de asemenea se vor mai acorda alte premii care să stimuleze participanții în încurajarea lecturii: „Cea mai bună fişă de lectură”, „Cea mai bună pledoarie pentru cartea preferată”, „Premiu pentru înțelegerea textului” „Cititorul anului”, „Cele mai pertinente răspunsuri”şi „Cartea anului”.

Publicitate

Finaliștii concursului vor putea participa la faza națională a Concursului Naţional de Lectură „Bătălia Cărților”.

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: O casă a fost cuprinsă de flăcări. Trei autospeciale de pompieri au intervenit

Pompierii din Miercurea Sibiului au intervenit, sâmbătă seara, în localitatea Poiana Sibiului pentru stingerea unui incendiu la o casă.Salvatorii...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya