Propolisul (III)

Compoziţia propolisului Indiferent de sursele de colectare de către albină a propolisului: secreţii ale mugurilor, ale scoarţei sau frunzelor, şi indiferent de planta sursă: plopul, mesteacănul, stejarul, salcâmul, bradul, molidul, arinul, pinul sau specii pomicole ca: vişinul, cireşul, piersicul, prunul sau diferite plante ierbacee care prezintă secreţii răşinoase, compoziţia chimică a propolisului e aproape aceeaşi. Compoziţia chimică medie constă în: uleiuri eterice – 5-10%, răşini – 50-55%, ceară – 30-40%, polen – 5-10%. S-au mai identificat o sumă de alţi compuşi care imprimă propolisului însuşiri importante: flavonoizi, taninuri, fitoncide; de asemenea, oligoelemente: fier, cupru, mangan, zinc şi altele. Ceara: este o componentă obligatorie a propolisului şi are două origini: una provine din secreţiile cerifere ale albinelor şi una net diferită ce provine din plante (cerurile vegetale). Uleiurile eterice şi răşinile: reprezintă amestecuri de numeroase substanţe organice printre care terpenele şi derivaţii lor oxigenaţi. În propolis din această categorie s-au identificat următorii compuşi : hidrocarburi, alcooli superiori, compuşi fenolici, compuşi polifenolici, acizi organici aromatici şi aldehidele lor (acid benzoic – cu rol important în activitatea antibacteriană şi antifungică a propolisului precum şi ca agent de conservare), vanilina, izovanilina, salicilatul de metal (aceşti acizi fiind foarte volatili, sunt cei care imprimă propolisului mirosul). Polenul prezent în propolis conferă acestuia un anumit procent din vitamine: E, C, H, PP, A, şi toate vitaminele complexului B. Taninurile sunt cele care dau propolisului gustul astringent. Datorită acestei compoziţii s-au putut explica o serie de însuşiri ale propolisului care au determinat includerea lui în rândul antibioticelor naturale şi manifestarea activităţii sale antioxidante. Apicultor: drd. ing. Doşteţan Cornelia Membră în Conducerea Societăţii Române de Apiterapie