10.2 C
Sibiu
marți, aprilie 21, 2026

De ce mint copiii?

Cele mai citite

Minciuna face parte din interacţiunea socială. Cercetările arată că adulţii mint cel puţin o dată pe zi, astfel că de ce să ne mai mirăm că majoritatea copiilor mint la un moment dat? Observându-şi părinţii, ei învaţă să mintă încă de la 2-3 ani, iar cu cât sunt mai isteţi, cu atât încep mai devreme. Cel mai des, cei mici mint pentru a evita pedeapsa, mai ales atunci când aceasta este foarte aspră. Alt motiv este de a scăpa de responsabilităţi sau de a manipula situaţia atunci când au ceva de cştigat. Apoi, mai pot minţi pentru a atrage atenţia asupra lor, pentru a impresiona, atunci când se simt neglijaţi. Pentru cei mai mari, minciuna este utilizată cel mai frecvent în relaţiile sociale (pentru creşterea statutului social) şi pentru a-şi exprima dezacordul faţă de restricţiile şi autoritatea părinţilor. Cum îi învăţăm valoarea adevărului? Pentru cei mai mici poate fi util ca părinţii să pună în cuvinte ceea ce transmit ei prin minciună. Astfel, puteţi spune: ,,Cumva tu spui că te doare burtica pentru că de fapt doreşti să fii ţinut în braţe?” De asemenea, este foarte util să existe în familie reguli referitoare la minciună, sau să exprimaţi clar că apreciaţi sinceritatea şi că vă deranjează minciuna, spunând ,,Mă simt trist/ă atunci când mă minţi”. Copiii mint mai puţin dacă au mai mult de cştigat din a spune adevărul, fiind astfel mai bine să îi recompensaţi atunci când sunt sinceri, decât să îi pedepsiţi pentru comportamentul nedorit. Oana Vasiu psiholog clinician, cabinetpsihologie.blogspot.com

spot_img
Ultimele știri

Schimbări majore la Aeroportul Sibiu: Lufthansa taie din zboruri, dar crește conexiunile spre Viena

Aeroportul Internațional Sibiu informează pasagerii și partenerii că, în contextul unor ajustări operaționale la nivelul Lufthansa Group, generate de...
Articolul precedent
Articolul următor

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect