0.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Anton Hadăr: Proiectul privind certificatul verde are un caracter neunitar şi discriminatoriu; cerem să se aplice tuturor

Cele mai citite

Preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale Alma Mater, Anton Hadăr, a declarat joi că proiectul de lege privind prezentarea certificatului verde la locul de muncă are „un caracter neunitar şi discriminatoriu”, care „dăunează grav elanului vaccinării” şi a cerut ca prevederile să fie aplicate tuturor.
„Consider că proiectul acesta de lege are un caracter neunitar şi discriminatoriu, caracter care dăunează grav elanului vaccinării, de aceea cerem ca această lege să se aplice tuturor. E anormal ca parlamentarii să nu fie vaccinaţi, e anormal ca primarii sau oamenii politici să aleagă sau nu vaccinarea, în funcţie de cea ce doresc ei, dar un profesor trebuie vaccinat”, a spus Hadăr, la sediul central al PSD, întrebat cum au primit membrii sindicatului pe care îl conduce proiectul care impune prezentarea certificatului verde la locul de muncă.
El a adăugat că aproximativ 80% dintre profesorii din învăţământul superior sunt vaccinaţi.
„Studenţii ne urmează, am înţeles că sunt undeva la 50-60% (vaccinaţi – n.r.) şi cred că acest lucru este benefic. Am făcut întotdeauna reclamă vaccinării, am arătat importanţa şi necesitatea ei, dar ne opunem în mod consistent obligativităţii vaccinării şi dependenţei dintre păstrarea locului de muncă şi vaccinare.
Acest lucru va conduce în România la o disfuncţionalitate serioasă a sistemului de învăţământ superior, dar mai ales preuniversitar. Gândiţi-vă că noi suntem 300.000 de salariaţi. Dacă doar 1% dintre noi nu se vaccinează (…) ar însemna că 3.000 de posturi nu vor fi acoperite de nimeni, ori 3.000 de posturi nu pot fi susţinute de persoane fără pregătire”, a spus Hadăr.
Anton Hadăr a participat joi, la consultări cu un grup de specialişti social-democraţi, sub coordonarea lui Alexandru Rafila, în vederea identificării soluţiilor pentru depăşirea crizei sanitare în care se află România. (AGERPRES)

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect