Tribunalul Satu Mare a emis miercuri mandate de arestare preventivă de 30 de zile pe numele celor două asistente acuzate că au eliberat, contra unor sume de bani, certificate false de vaccinare anti-COVID la un centru din Vama Petea.
De asemenea, au fost arestaţi preventiv doi registratori din cadrul centrului de vaccinare şi o persoană fără calitate specială.
Cinci persoane au fost puse sub acuzare de DNA în acest caz: Daniela-Ioana Hoblea, asistentă medicală în cadrul Centrului de vaccinare Petea, Marc Ilieş şi Horea Buriceanu, registratori, pentru luare de mită, fals intelectual şi fals informatic, toate în formă continuată; Voichiţa-Camelia Sim, asistent medical în cadrul Direcţiei de Sănătate Bihor şi o persoană fără calitate specială, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la luare de mită, complicitate la fals intelectual şi complicitate la fals informatic, toate în formă continuată.
Conform DNA, asistenta Daniela Hoblea şi registratorii medicali Marc Ilieş şi Horea Buriceanu ar fi pretins şi primit, în mod repetat, sume de bani cuprinse între 250 şi 300 de euro de la persoanele care doreau să obţină adeverinţe de imunizare şi certificat digital european COVID, fără să le fi fost administrate efectiv dozele de vaccin.
„Persoanele interesate ar fi apelat la suspecţii menţionaţi de obicei prin intermediul unor persoane de încredere ale acestora din urmă. Între persoanele care ar fi intermediat legătura dintre cei patru suspecţi din centrul de vaccinare Petea şi cei interesaţi de obţinerea certificatelor false ar fi fost Voichiţa-Camelia Sim, asistent medical la Direcţia de Sănătate Bihor. În schimbul banilor, suspecţii ar fi încărcat în Registrul Electronic Naţional de Vaccinare (RENV) datele persoanelor care în realitate nu primiseră doza de vaccin, fiindu-le apoi eliberată adeverinţa de vaccinare şi, pe baza acesteia, certificatul digital european COVID”, susţine DNA.
Procurorii spun că mijloacele de probă au relevat existenţa a două moduri de acţiune: persoana interesată s-ar fi prezentat la centrul de vaccinare, însă doza de vaccin nu îi era administrată efectiv sau, mai frecvent, persoana interesată nici nu se prezenta la centrul de vaccinare, primind doar adeverinţa în schimbul sumei de bani solicitate.
În această a doua situaţie, arată anchetatorii, persoanele interesate comunicau persoanei intermediare, cu ajutorul unor aplicaţii telefonice ce permit transmiterea de fişiere media, poze ale actelor de identitate, acestea fiind retransmise suspecţilor Daniela Hoblea, Marc Ilieş şi Horea Buriceanu, în vederea introducerii datelor în RENV şi a generării adeverinţei de vaccinare.
„Apoi, adeverinţele de vaccinare erau remise persoanei intermediare care, la momentul predării acestora către persoanele interesate, încasa şi sumele de bani cu titlu de mită. Ulterior, intermediarii s-ar fi întâlnit periodic cu suspecţii Hoblea Daniela, Ilieş Marc şi Buriceanu Horea pentru remiterea sumelor de bani primite de la persoanele fals vaccinate. Cu această ocazie, o parte din suma de bani ar fi fost remisă persoanelor intermediare pentru ‘serviciile’ lor”, explică DNA.
Astfel de adeverinţe de vaccinare nu ar fi fost generate de suspecţi decât în anumite ture în care restul personalului accepta comportamentul acestora sau nu acordau atenţie activităţii lor, menţionează procurorii. (AGERPRES)