0.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Un medic şi alte cinci persoane, reţinute în dosarul vaccinărilor fictive

Cele mai citite

Un medic din judeţul Dolj şi alte 5 persoane au fost reţinute pentru 24 de ore pentru înşelăciune, complicitate la înşelăciune, fals informatic şi instigare la fals informatic în dosarul vaccinărilor fictive în care au fost efectuate, miercuri, 36 de percheziţii domiciliare.
Potrivit IPJ Dolj, în perioada mai 2021 – prezent, o femeie de 44 de ani, din comuna Seaca de Câmp, în calitate de medic, ar fi înregistrat în Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor, mai multe persoane din judeţul Dolj, ca fiind vaccinate, deşi în realitate acest lucru nu s-a realizat.
„În urma probelor administrate, au fost identificate persoane care ar fi instigat-o pe femeia în cauză ca, prin prisma calităţii deţinute, să introducă în sistemul informatic Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor date informatice necorespunzătoare adevărului cu privire la imunizarea prin vaccinare împotriva virusului SARS-Cov 2, având ca urmare eliberarea unor adeverinţe de vaccinare nereale.
În urma percheziţiilor, au fost identificate şi ridicate înscrisuri, suporţi optici şi dispozitive electronice, care pot constitui mijloace de probă în dosarele penale. 17 persoane au fost conduse la sediul poliţiei pentru audieri”, informează IPJ Dolj.
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, sub supravegherea prim-procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, au reţinut, pentru 24 de ore, medicul de 44 de ani şi 5 bărbaţi cu vârste cuprinse între între 30 şi 56 de ani. Aceştia urmează sa fie prezentaţi joi Judecătoriei Calafat, cu propunere de arestare preventivă.
Activitatea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
La acţiune au participat şi poliţişti ai Serviciului Criminalistic şi Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Dolj, ai Poliţiei Municipiului Craiova, Calafat şi Băileşti, precum şi jandarmi ai Grupării de Jandarmi Mobile Craiova. (AGERPRES)

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect