3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

,,Fuga Lolelor” revine, în 2022, cu reguli noi, specifice pandemiei

Cele mai citite

Tradiționalul eveniment săsesc ,,Fuga Lolelor” din orașul Agnita, Sibiu, va avea loc în acest an pe 30 ianuarie, însă cu reguli schimbate, cauzate de pandemia de coronavirus.
Sărbătoarea Lolelor revine în Agnita în acest an după ce, în 2020, din cauza pandemiei, evenimentul nu a mai fost organizat. ,,Fuga Lolelor” din acest an, va avea loc, ca de obicei, în centrul orașului Agnita, începând cu ora 9.30, pornind din zona IMIX, și se va termina la ora 11.00 cu prezentarea personajelor. Cei dornici se pot îmbrăca în lolă, căci acestea sunt organizate pe grupe, conduse de tatăl de vecinătate.
De sute de anii, localnicii din Agnita se îmbracă în costume înfricoșătoare și pornesc în paradă pe străzile orașului. Costumele și măștile terifiante au rolul de a alunga spiritele rele și frigul, iar această tradiție se desfășoară în ultima duminică din luna ianuarie.
Legenda spune că obiceiul lolelor izvorăște din Evul Mediu, atunci când turcii au asediat cetatea din Agnita. La baza acestei tradiții stă legenda potrivit căreia orașul a fost salvat după ce o tânără numită Ursula s-a deghizat într-un costum de groază făcând zgomote asurzitoare, până când turcii s-au speriat și au fugit.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: A murit Gheorghe Vaida, antrenor de tenis de masă la Romgaz Mediaș

Antrenorul Gheorghe Vaida, care a descoperit-o pe multipla campioană Andreea Dragoman, a încetat din viață.Anunțul a fost făcut pe...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect