0.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Schimbări majore pe piața apartamentelor închiriate în regim hotelier: clasificare și acord de la vecini

Cele mai citite

Persoanele care închiriază apartamente în regim hotelier vor avea de făcut o serie de demersuri suplimentare, pentru a putea face această activitate în legalitate. Un nou ordin de ministru schimbă radical condițiile necesare pentru această activitate.
Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Cadariu, a înaintat un proiect de ordin care modifică condițiile în care persoanele fizice au dreptul de a închiria locuinețele proprii în regim hotelier, ca structuri de primire turistică. Cea mai importantă schimbare este cea de obligativitate de deținere a unui certificat de clasificare. Pentru a-l obține, proprietarii de locuințe vor avea de îndeplinit o serie de condiții, printre care se regăsește și acordul vecinilor, dacă apartamentul este situat într-un bloc. De asemenea, se limitează numărul de camere închirate de o persoană, la șapte, indiferent în câte locuințe se află acestea. De exemplu, pot fi maxim două apartamente cu 3 camere și o garsonieră. Până acum exista limitarea de cinci camere. Dacă proiectul de ordin va fi aprobat, el va modifica Normele metodologice privind eliberarea certificatelor de clasificare a structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare şi alimentaţie publică, a licenţelor şi brevetelor de turism.
Principalul efect va fi acela că persoanele fizice vor fi incluse în categoria operatorilor economici ce „desfășoară activități de cazare, alimentație publică și alte servicii specifice în structuri de primire turistice”.
Proiectul de ordin al ministrului prevede ca, la eliberarea certificatului de clasificare, operatorii economici persoane fizice proprietare de structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare de tipul apartamente și/sau camere de închiriat în locuințe familiale, depun la sediul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului documentația cu următorul conținut:

  1. a) cerere standardizată, conform modelului prezentat în anexa nr. 31 la prezentele norme metodologice;
  2. b) fișă standardizată privind încadrarea nominală a spațiilor de cazare pe categorii și tipuri, conform anexei nr. 4 la prezentele norme metodologice, după caz;
  3. c) copia actului de identitate al persoanei fizice solicitante, proprietară a structurii de primire turistică;
  4. d) acordul vecinilor din care să rezulte activitățile ce urmează a fi desfășurate în structura de primire turistică respectivă, pentru unitățile aflate în locuințe de tip condominiu;
  5. e) documentul din care să rezulte dreptul de proprietate asupra structurii de primire turistică precum și adresa unității respective.

Aceste persoane fizice vor putea solicita clasificarea doar pentru un număr maxim de 7 camere încadrate la tipul de structură de primire turistică apartamente și/sau camere de închiriat în locuințe familiale proprietate personală, indiferent de numărul de locuinţe în care sunt situate acestea.
 
Toate prevedrile de până acum referitoare la Certificatele de clasficare se regăsesc în Ordonanța 58/1998, privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România, care prevede că „oferirea, comercializarea, vânzarea serviciilor și a pachetelor de servicii turistice, precum și crearea de produse turistice pe teritoriul României pot fi realizate numai de către agenții economici din turism autorizați de Ministerul Turismului, posesori de licențe în turism sau de certificat de clasificare, după caz”.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect