4.1 C
Sibiu
duminică, octombrie 5, 2025

Dosar penal pentru un tânăr băut şi cu permisul suspendat prins la volanul unui autoturism neînmatriculat

Cele mai citite

Un tânăr din Slimnic s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins băut şi fără permis la volanul unui autoturism neînmatriculat. În timp ce poliţiştii efectuau verificările, tânărul a încercat să fugă.
În weekend, în Slimnic, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Lungă. La volan a fost identificat un localnic în vârstă de 26 de ani care are permisul suspendat. Totodată, testarea sa alcoolscopică a indicat o valoare de 0,25 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, iar din verificările efectuate a rezultat faptul că autoturismul este neînmatriculat. În timp ce polițiștii efectuau verificările specifice, tânărul a încercat să fugă de la locul constatării, fiind prins în scurt timp.
Poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală pentru conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având acest drept suspendat, respectiv conducerea unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, față de șofer fiind luată măsura reținerii pentru 24 de ore. Duminică, bărbatul a fost pus în libertate. Cercetările continuă la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Nicușor Dan aduce nume importante la Cotroceni pentru funcțiile de consilieri prezidențiali

Președintele României, Nicușor Dan, ar urma să anunțe săptămâna viitoare mai multe numiri importante în funcțiile de consilieri prezidențiali.Potrivit...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect