Memorialul oaspeţilor

Cele mai citite

TociCSU Sibiu nu a câştigat Memorialul „Elemer Tordai” nici anul acesta. Elevii antrenaţi de către Miodrag Perisic au pierdut la scor meciul decisiv cu BC Târgu Mureş, 51-91. A fost un nou Memorial în care sibienii nu s-au impus, în ultimele sezoane acesta aparţinând oaspeţilor. Galben-albaştrii porneau cu un avantaj important înaintea jocului, putând a fi primii în competiţie chiar şi la o înfrângere la opt puncte. În teren însă, avansul nu a contat la fel cum nici sibienii nu au făcut-o de la început până la sfârşit. Milos Bojovic cu 19 şi Flavius Lăpuşte cu 13 au fost singurii baschetbalişti care au trecut de marja celor zece puncte. Nu le-a ieşit absolut nimic, Seals, Păun, Calotă şi Johnson ratând pe bandă rulantă, astfel încât în ultimul sfert Perisic a apelat la cinciul Pascu-Tincu-Mănuţiu-Răducanu-Păun, echipă formată toată din rezerve, numai Păun şi Tincu având şanse să prindă minute bune în campionat. Mureşenii au fost superiori la toate capitolele şi aşa s-a scris istoria partidei. În celălalt duel al turneului, SCM Craiova a trecut de U Cluj cu scorul de 89-61. La final, clasamentul ediţiei 2014 a fost următoarea :
1. BC Târgu Mureş
2. CSU Sibiu
3. SCM Craiova
4. U Cluj

spot_img
Ultimele știri

Ce se întâmplă la graniță? Încă o dronă, posibil nedetectată, descoperită în România

Armata Română anunță, sâmbătă după amiaza, descoperirea unor noi fragmente de dronă în Tulcea, aproape de Galați.Armata Română a...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect